vineri, februarie 6, 2026

VICTORIA NEGOCIERILOR

După ce criza coreeană a ţinut pagina întâia a presei şi a politicii internaţionale o bună perioadă, iată poate cel mai spectaculos final: victoria diplomaţiei asupra absurdităţii înarmării.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a anunţat sâmbătă suspendarea testelor nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord, informează agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.

„Din 21 aprilie, Coreea de Nord va opri testele nucleare şi lansarea de rachete balistice intercontinentale”, a transmis agenţia de presă oficială KCNA din Coreea de Nord, preluată de Yonhap. KCNA a precizat şi că va fi închis un poligon nuclear din nordul ţării „pentru a garanta transparenţa suspendării testelor nucleare”.

Toate cele şase teste nucleare nord-coreene au fost efectuate în poligonul Punggye-ri din provincia de nord-est, începând din 2006, reaminteşte Yonhap. Ultimul, cel mai puternic, a avut loc în septembrie anul trecut.

Decizia de îngheţare a programului de înarmare nucleară şi cu rachete a fost luată la o şedinţă plenară a Partidului Muncitorilor din Coreea, cu o săptămâna înainte de întâlnirea lui Kim cu preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in. După acest eveniment, urmează o întâlnire a liderului nord-coreean cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, la sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie.

3 ani de la cutremurul din Turcia care a provocat moartea a peste 50.000 de oameni

Pe 6 februarie 2026 se împlinesc 3 ani de la cutremurul catastrofal din Turcia care a schimbat pentru totdeauna viețile a milioane de oameni. În dimineața...

Turcia propune interzicerea social media pentru copiii sub 15 ani

Parlamentul de la Ankara examinează un proiect de lege amplu menit să înăsprească regulile privind accesul minorilor la rețelele sociale și conținutul...