vineri, martie 31, 2023

VİCEGUVERNATORUL BĂNCİİ CENTRALE A TURCİEİ VA DEMİSİONA

Viceguvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Erkan Kilimci, se pregăteşte să îşi anunţe demisia, au declarat joi pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Erkan Kilimci, care face parte şi din comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Turciei, urmează să devină membru în consiliul de administraţie al Băncii de dezvoltare a Turciei.

Informaţia nu a putut fi confirmată de niciuna din cele două bănci deoarece joi este sărbătoare publică în Turcia.

Banca Centrală a Turciei este presată de preşedintele Tayyip Erdogan să nu majoreze dobânda de referinţă, în pofida faptului că de la începutul anului şi până în prezent lira turcească s-a depreciat cu peste 40% în raport cu dolarul.

Erdogan, care se descrie drept un „duşman al dobânzilor”, vrea ca Banca Centrală să reducă dobânzile pentru a stimula creditarea şi creşterea economică. În schimb, investitorii îngrijoraţi de inflaţia de două cifre din Turcia vor ca Banca Centrală să majoreze dobânzile.

Erdogan a promis creștere a salariului minim în iulie. Prețurile la gaz și curent vor scădea

Turcia a majorat salariul minim cu aproximativ 54,66% la 8.506 lire (444 dolari) în prima lună a anului 2023. În iulie 2022, salariul minim a crescut cu 30% pentru a doua oară în 2022, în fața inflației ridicate.

27 martie, ultima zi în care se poate depune candidatura. Un faimos actor vrea să fie deputat

27 martie este ultima zi în care candidații vor fi desemnați de alegătorii care încearcă să adune 100 de mii de semnături,...

Turcii nu l-au ascultat pe Erdogan! Rata fertilității a scăzut cel mai mult din Europa

În ultimii 20 de ani, s-a înregistrat o creștere cu 7% a ratei totale de fertilitate în Europa, țara cu cea mai mare rată totală de fertilitate din Europa în 2021 a fost Franța cu 1,84.

Scenariile AI cu Erdogan au ajuns virale. Iată imaginile în cazul în care câștigă sau pierde alegerile

Platforma de documentare turcă, 140journos, a creat cu ajutorul programele de inteligență artificială, viața post-electorală a președintelui Recep Tayyip Erdogan

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

Eurostat: 145% mai mulți turci au solicitat azil în UE în 2022

Potrivit Eurostat, în 49.720 de turci au căutat adăpost în țările europene în 2022, comparativ cu anul 2021, când 20.315 cetățeni turci au solicitat azil.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.

Alegerile din Turcia sunt mai vulnerabile decât cele din Zimbabwe și Pakistan

Potrivit noului index al Freedom House, care își propune să investigheze relația dintre platformele digitale și integritatea alegerilor, Turcia este una dintre mai vulnerabile țările din lume.