miercuri, noiembrie 20, 2024

Un roman a obtinut nota maxima la bacalaureatul american

Un elev din clasa a XII-a de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanța, premiat la multe olimpiade de informatică, a obținut punctaje maxime la matematică și fizică, materii ale testului Scholastic Assessment Test (SAT), echivalentul american al examenului de bacalaureat.

Potrivit reprezentanților liceului din Constanța, Andreas Casapu a susținut testele SAT la disciplinele Matematică și Fizică, obținând la ambele discipline un punctaj de 800, „nota perfectă”, completă, acest rezultat fiind și un punct mare în favoarea lui în scrisorile de aplicație pentru universitățile din Statele Unite.

Andreas Casapu ile ilgili görsel sonucu

„Elevul s-a pregătit pentru acest examen timp de două luni, bazându-și studiile pe cunoștințele deja acumulate în anii de liceu, dar beneficiind și de ajutorul profesorului Serdar Aslantas la orele de pregătire specială pentru SAT, la matematică”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Andreas spune că este foarte mulțumit de rezultat deoarece știe ca acesta atârnă greu în ochii celor care îi vor revizui aplicația. După părerea lui, subiectele acestui examen nu se aseamănă cu exercițiile din programa românească, mai ales ca metodă de rezolvare.

„Timpul este scurt, de aproximativ un minut pe exercițiu și, astfel, de foarte mare importanță este ideea de rezolvare, mai mult decât abilitățile de calcul, la matematică. La fizică se pune foarte mult accentul pe interpretarea fenomenelor sau istoria fizicii, aspecte mai puțin întâlnite în programa românească”, povestește Andreas.

Andreas Casapu, elev de 10 și în sistemul de învățământ românesc, este multi-premiat la olimpiade și concursuri, fiind prezent în fiecare an la Olimpiada Națională de Informatică, unde a obținut în 2016 medalia de aur, iar în 2017 medalia de bronz.

Adolescentul vrea să se specializeze în domeniul Computer Science, preferând în special mediul academic din Statele Unite, iar ținta lui principală este MIT, Electrical Engineering and Computer Science și, în mod special, Laboratorul de dezvoltare de jocuri pe computer.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.