miercuri, decembrie 11, 2024

Un proiect organizat de Asociația Atelierul de Creație în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.

O expoziție în care nu trebuie să nu păstrezi liniștea sau să nu atingi produsele. Un showroom în care ai peste treizeci de ghizi, fiecare dintre ei arhitecții propriului design.

Un pop-up shop fără vânzare dar plin de inspirație și care te face să privești cu alți ochi designul românesc – asta reprezintă Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs, care deschide porțile Universității de Arhitectură și Urbanism ‘Ion Mincu’ din București, pe 25 noiembrie 2017.

Produsul de design și-a lărgit orizonturile și a căpătat statutul de obiect de artă — artă pe care o purtăm, care ne înfrumusețează casele și pe care o putem folosi zi de zi. Pentru că ne este pus la dispoziție acest spațiu de dialog, de experiment artistic și de interacțiune cu creatorii de produse, de conținut și de idei, ne este mai ușor să înțelegem valoarea unui produs de autor, descoperindu-i procesul de manufacturare și conceptul din spate, dar și să îl integrăm și să ni-l asumăm în stilul nostru de viață. Evenimentul are o dublă misiune — cea de a educa publicul în direcția designului de produs contemporan românesc, la fel de unic și de valoros ca arta de circulație internațională, dar și de clarifica statutul unui obiect de artă: o alegere asumată, care ne reprezintă.

Această a șasea ediție a Nopții albe a creatorilor și designerilor de produs este dedicată tradiției culturale românești și a multelor căi de a o adapta la contemporan.

Peste douăzeci de participanți români aleși de juriul oficial al ediției, la care se adaugă studenții de la Universitatea de Arhiectură și Urbanism selecționați de comisia lor internă aduc publicului câte cinci produse realizate în ultimul an: bijuterii, accesorii, mobilier și obiecte decorative. Ne continuăm tradiția în educarea spectatorilor și de a crea mai degrabă un interes pe termen lung — produsele expuse nu sunt de vânzare căci a alege arta și designul românesc ne-am dori să fie o alegere asumată și nu un impuls de moment. De asemenea, Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage va participa cu o parte a expoziției de bijuterie Camera Lucida.

Proiectul Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs este realizat de echipa Asociației Atelierul de Creație, organizație non-profit ce susține, de mai bine de șapte ani, abordările alternative de prezentare în spații noi de consum de cultură. Confirmarea acestui merit a venit și prin includerea proiectului printre cele finaliste la Gala Societății Civile, secțiunile Artă și cultură și Impact, Gala Elle Decoration și finanțările primite din partea AFCN și Ministerului Culturii. Mai mult, voluntarii săi au fost printre finaliștii Galei Naționale a Voluntarilor, secțiunea Artă și cultură.

 

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.