Decanul Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI), Nicolae Hurduc, a fost numit unul dintre cei trei reprezentanţi ai României în European Committee for Future Accelerators.
Acesta este un comitet ştiinţific al cunoscutului CERN – Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară, cel mai mare institut din lume care studiază fizica particulelor şi care operează cel mai mare accelerator de particule de pe planetă: The Large Hadron Collider.
Fondat în 1954, CERN are acum 22 de state membre, iar comitetul în care a fost numit prof. univ. dr. ing. Nicolae Hurduc are 66 de membri, câte trei din partea fiecărui stat membru. Decanul este singurul reprezentant al mediului universitar, ceilalţi doi reprezentanţi ai României fiind cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.
„Este un comitet ştiinţific al CERN-ului care monitorizează şi coordonează activitatea de cercetare a Institutului. Comitetul are rolul de a reprezenta o interfaţă între cercetarea din ţara respectivă şi laboratorul cu acceleratorul de particule de la Geneva. Comitetul trebuie să fie la curent cu domenii principale de cercetare din lume pentru a stabili direcţiile viitoare de cercetare ale institutului de la CERN. Se păstrează legătura cu sistemele de cercetare din fiecare ţară în parte; sunt câteva întâlniri pe an în care se prezintă cele mai noi direcţii de cercetare din lume – fiind informat de acestea, încerci să vezi dacă nu poţi deschide colaborări între institute din România şi cel de la Geneva, poţi sugera anumite direcţii de dezvoltare”, a declarat Nicolae Hurduc.
Prof. univ. dr. ing. Nicolae Hurduc este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai reputaţi cercetători români în domeniul chimiei macromoleculare, având peste 150 de articole ISI publicate în reviste de specialitate. Acesta predă la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi din 2001, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Departamentului de Polimeri naturali şi sintetici al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului de la TUIASI