miercuri, aprilie 24, 2024

Turcia: Un cuplu de turci reținuți de poliție. Motivul: prezența lor într-o emisiune a televiziunii finlandeze

Doi soți a căror identitate nu a fost dezvăluită, care au apărut într-un documentar difuzat de televiziunea finlandeză pe tema mișcării Gülen, au fost reținuți pentru „difuzare de  propagandă în favoarea  unei organizații teroriste”, a anunțat joi agenţia de ştiri Anadolu.

Potrivit sursei citate, poliția din Istanbul a lansat o investigație după acest  cuplul a apărut într-un documentar al televiziunii finlandeze având drept subiect  condițiile de trai ale oamenilor dați în urmărire de poliție, ca urmare a implicării acestora în cadrul mișcării Gülen.

În ciuda faptului că aceștia nu şi-au dezvăluit identitatea în timpul programului, ei au fost găsiți prin identificarea imaginilor din fundal, cădirile din cartierul în care locuiau erau vizibile prin fereastra în faţa căreia cei doi soţi s-au aflat în timpul filmărilor.

Politia l-a arestat şi  pe Serdar A., ​​un profesor de matematică la o școală închisă de guvern din pricina legaturilor cu mișcarea Gülen, care fusese concediat în urma declarării starii de urgență, precum și pe soția acestuia, Merve A.

Serdar A. a fost arestat în baza acuzării de „participare în cadrul unei organizații teroriste”, precum și datorită „difuzării propagandei unei organizații teroriste” de către o instanță din Istanbul; soția sa a fost ulterior eliberată.

Mișcarea Gülen este acuzată de guvernul turc de organizarea puciului de pe 15 iulie 2016. Mișcarea neagă orice implicare.

Ministerul de Interne a anunțat luni că alte 623 de persoane au fost deținute în decurs de o săptămână pentru legăturile cu mișcarea Gülen, numărul total de persoane deţinute pe luna ianuarie ajungând la 2,426.

62.895 de persoane au fost arestate în 2017, în cadrul investigației mişcării, conform rapoartelor Ministerului de Interne.

Ministrul de Interne Süleyman Soylu a declarat pe 5 ianuarie că 48,305 de persoane au fost deţinute în 2017 numai invocându-se legăturile cu mișcarea lui Gülen.

Soylu a menţionat pe 16 noiembrie că opt proprietăţi și bunurile a 1020 de companii au fost confiscate.

Ministrul Justiției a anunțat pe 13 iulie că 169.013 de persoane au fost supuse unor proceduri judiciare, fiind acuzate de implicare în lovitura de stat.

În Turcia, au fost concediați peste 150 000 de judecători, cadre didactice, polițiști și funcționari din întreaga țară începând cu 15 iulie, prin intermediul unor decizii guvernamentale care au fost emise în contextul stării de urgență declarate după puci.

SURSA: https://www.turkishminute.com/2018/02/08/police-detain-anonymous-turkish-couple-who-appeared-on-finnish-tv/

Turkish gov’t detains teacher couple after speaking out in an interview broadcasted by Finland’s state TV


 

 

 

 

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.