Zaman Romania

Ulei în 36 de rate. De ce s-au panicat turcii?

Criza uleiul a dus la cozi imense nu doar în Turcia, dar și în România și Bulgaria, unde oamenii s-au adunat să cumpere ulei înainte ca prețul să se mărească și să prindă ofertele.

Imagini cu turcii care au dat năvală în magazinele pentru a cumpăra uleiul de floarea soarelui au ajuns virale, după ce au fost zvonuri că uleiul ajunge doar pentru o lună.

Știrea despre cele 15 nave care aparțineau Turciei, care au fost ținute în portul Rostov, timp de două săptămâni, a dus la mare panică în Turcia, care importă 70 la sută din ulei de floarea soarelui din Rusia și Ucraina. 

Tahir Büyükhelvacıgil, Președintele Consiliului de Administrație al Asociației Producătorilor de Ulei Vegetal a tras un semnal de alarmă asupra situația într-o scrisoarea pe care a trimis-o Ministerului Comerțului.

„În situația actuală, sectorul uleiurilor vegetale a devenit mult mai strategic decât alte sectoare alimentare. Stocurile țării noastre, inclusiv rafturile pieței, vor fi suficient pană la sfârșitul lunii martie sau jumătatea lunii aprilie”, se arată în declarație.

Ministrul Agriculturii, Vahit Kirişçi, a încercat să-i calmeze pe cetățeni și a declarat că proviziile ajung până în luna iulie, chiar dacă navele nu mai vin din Rusia. 

Creștere mare a uleiului la floarea soarelui

Deși, navele au fost lăsate libere, jurnalistul specialist în agronomie, Ali Ekber Yildirim a explicat într-o analiză pentru portalul turcesc, Dunya, că prețul la ulei nu o să mai scadă.

„În timp ce industriașii au făcut eforturi pentru a permite Rusiei să permită navele, ei au fost  neputincioși în fața creșterii prețurilor. Deoarece prețul uleiului brut de floarea soarelui, care era 1400 de dolari pe tonă, depășește acum 2.000 de dolari pe tonă, va exista o creștere mare pe piața internă. Costul și procesarea uleiului care va veni în Turcia este de așteptat să ajungă la 2.400 de dolari. În orice caz, uleiul de floarea soarelui va fi vândut consumatorului la un preț mai mare”, susține specialistul. 

Turcia este cel mai mare importator de floarea-soarelui din lume

Ali Ekber Yildirim explică faptul că Turcia este atât producător, cât și exportator de ulei vegetal. Cu toate acestea, Turcia nu este autosuficient în ceea ce privește materii prime. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Pădurilor, rata de autosuficiență a Turciei în floarea soarelui este de 64 la sută. Importurile se fac în proporție de 36 la sută.

„Problema uleiului se rezolvă prin producție, nu prin import.”,afirmă jurnalistul.

Potrivit datelor Institutului de Cercetare în Economie Agricolă al Ministerului Agriculturii și Pădurilor, în sezonul 2020-2021, Turcia a realizat 32,4 la sută din importurile mondiale de floarea soarelui. Uniunea Europeană ocupă locul al doilea după Turcia cu 27,8%.

Ulei în rate

O reclamă de pe un site web din Turcia a ajuns virală după ce  uleiul la 18 litri a fost vândută cu 1.098 de lire, în timp ce a fost oferită o opțiune de rate pe 36 de luni cu o plată lunară de 44 de lire.