Uigurii din Turcia a făcut un apel către șeful ONU ca să investigheze în mod independent lagăre de reeducare, când va vizita provincia Xinjiang, conform Turkish Minutes.
Șefa ONU, Michelle Bachelet, a declarat că va efectua o vizită în China, în mai, după ce activiștii au făcut presiuni să publice raportul amânat despre situația drepturilor omului.
”Ar veni cu un raport complet fals”
Mirza Ahmet İlyasoğlu, un uigur care locuiește în Turcia a făcut apelul, într-o conferință de presă din Istanbul.
„Fac apel la șeful ONU să meargă liber în lagărele de concentrare și să discute cu oamenii, fără camere de supraveghere sau fără prezența poliției chineze, pentru a dezvălui lumii situația drepturilor omului acolo”, susține acesta.
„Pentru că dacă ONU merge acolo și ascultă teza chineză unilaterală, ar veni cu un raport complet fals, care ar fi foarte jenant pentru ONU și agenția pentru drepturile omului”, a adăugat İlyasoğlu.
„Eliberează-ne rudele”
Medina Nazimi, o femeie uigură a cărei soră este ținută într-unul dintre lagărele din Xinjiang, a cerut „răspunsuri adevărate” despre locul ei, ținând în mână o poză cu ea pe care scrie „China, eliberează-mi sora!”.
„Vrem ca Națiunile Unite să meargă în patria noastră, vrem să verificați totul. Nu credeți guvernul chinez, trebuie să ne credeți pe noi”, susține femeia.
„Sora mea este doar una dintre victimele lagărului de concentrare. Unde este? E sănătoasă? E bine? Nu știu”, a spus Nazimi, care nu a primit nicio veste de la sora ei de cinci ani.
„Guvernul chinez ne-a separat de cei dragi. Nu primim nicio informație despre ei. Vrem ca ONU să închidă lagărele de concentrare și să ne salveze membrii familiei.”, afirmă femeia.
Inchis pentru că a recitat Coranul
Fatma Aziz, în vârstă de 50 de ani, a susținut că guvernul chinez și-a forțat rudele să rămână acasă înainte de vizita ONU, folosind ca scuză pandemia Covid-19.
„Mătușa mea este blocată cu cei doi copii ai ei în Kashgar. Chinezii i-a închis soțul doar pentru că a recitat Coranul”, a spus Aziz.
Aziz a fugit în Turcia, în 2015, împreună cu soțul ei și cei cinci copii.
China neagă acuzațiile
Comunitatea uigură din Turcia, formată din 50.000 de oameni, a organizat zilnic proteste în fața consulatului chinez din Istanbul în ultimii ani, ținând fotografii cu rudele și membrii familiei lor cu care au pierdut legătura.
Grupurile pentru drepturile omului spun că cel puțin un milion de minorități în mare parte musulmane au fost încarcerate în „lagăre de reeducare” răspândite în vasta regiune din nord-vestul Chinei Xinjiang, unde China este acuzată de încălcări pe scară largă a drepturilor omului.
China neagă cu fermitate acuzațiile și spune că derulează programe de formare profesională și scheme de lucru pentru a ajuta la eliminarea extremismului în regiune.