marți, decembrie 5, 2023

Turcia: Washingtonul autorizează familiile diplomaților americani să revină la Istanbul

Familiile diplomaților și agenților consulari americani care au fost evacuați din Istanbul în luna octombrie din cauza unor „amenințări teroriste” se pot reîntoarce în metropola turcă, a anunțat marți diplomația americană, cu două zile înainte de vizita la Ankara a secretarului de Stat, Rex Tillerson, transmite AFP.

Într-o notă de alertă, Departamentul de Stat continuă totuși să-și avertizeze cetățenii care ar dori să revină în Turcia, și în special în sud-estul țării, din cauza „persistenței amenințării teroriste”.

Ministerul a ridicat totodată pe 27 martie ordinul de evacuare din Istanbul, emis pe 29 octombrie, pentru familiile personalului diplomatic și consular.

La acel moment, decizia a fost luată „în baza informațiilor indicând că grupări extremiste își continuă eforturile pentru a ataca cetățeni americani în cartiere din Istanbul în care ei locuiesc sau pe care le frecventează”.

Angajații consulatului american și familiile lor rămân supuși restricțiilor privind deplasarea, Washingtonul amintind că Turcia a fost lovită de „numeroase atacuri teroriste”, printre care cel contra unui club de noapte la Istanbul, pe 1 ianuarie.

Nota Departamentului de Stat este făcută publică înainte de sosirea la Ankara, joi în zori, a secretarului de stat Rex Tillerson.

Noul șef al diplomației americane urmează să discute cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a strânge rândurile în lupta antijihadistă în Siria.

Caz incredibil în Turcia: O femeie kurdă cu dizabilități în vârstă de 81 de ani aptă pentru închisoare

Dizabilitățile ei au fost documentate într-un raport medical emis de un spital local. Condamnat pentru sprijinirea unei organizații teroriste, Özer a fost arestat în provincia de est Van, în mai 2022 și condamnat la doi ani și o lună de închisoare.

Portret de campion: Andrei-Darius Dragomir, medaliat cu aur la Astronomie și Fizică

Încă de după probe știam că există o posibilitate să iau locul 1, deoarece simțeam că m-am descurcat și știam că nu sunt așa mulți participanți ca la alte olimpiade

VIDEO: O bucată de beton s-a prăbușit în Hagia Sofia, la un metru de oameni

Experții au avertizat că restaurarea urgentă este necesară și că nu ar putea supraviețui unui potențial cutremur.

Povestea unei avocate, închise pentru terorism, dezvăluie situația copiilor care își însoțesc mamele în închisorile

Avocată care a făcut parte din Baroului din Istanbul, Hendekci a fost închisă la sfârșitul anului 2017, când fiica ei avea doar trei luni. În spatele gratiilor, ea a avut de-a face cu un gardian agresiv care a numit-o „teroristă” deși nu fusese condamnată pentru nicio crimă la momentul respectiv.

Scandal în Turcia. Faimoși fotbaliști au pierdut milioane de dolari într-o schemă de investiții: „Terim Fund”

Ancheta asupra acuzațiilor, care a fost lansată de Procuratura Generală din Istanbul în aprilie în urma unei plângeri din partea victimelor, inițial nu a atras atenția mass-media pe care o merita, iar informațiile referitoare la acestea au fost deosebit de limitate și controlate.