vineri, iulie 26, 2024

Turcia: Un vehicul blindat care era condus de către doi polițiști aflați sub stare de ebrietate au dat buzna peste o casă. Doi copii au murit pe loc striviți.

In oraşul Silopi, județul Șirnak (Sud-Estul Turciei), în jurul orei 23:50, doi polițiști care conduceau un vehicul blindat de tip ,,Scorpion” în stare de ebrietate, au intrat peste o casă, dărămând un perete.

'Sarhoş' polisler Akrep'le eve girdi 2 çocuk öldü

Doi copii, Muhammed în vârstă de șapte ani și Furkan în vărstă de șase ani au murit pe loc. Șirnak este una din provinciile unde etnicii kurzi sunt mai semnificativ ca număr. (Conform ziarului ,,Artı Gerçek” )

Polițiștii au plecat de la fața locului de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

amca
Suat Yıldırım, unchiul celor doi copii

Suat Yıldırım, unchiul celor doi copii care au murit striviți, a povestit cele întâmplate în felul următor: ,,Stăteam într-o cameră împreună cu fratele meu și cumnata mea. În jurul orei 23.00 i-am adormit pe copii în sufragerie pe o saltea întinsă pe jos. Deoadată s-a auzit un zgomot puternic. Am crezut că a explodat o bombă. Am fugit imediat în sufragerie. Tancul intrase în casă dărmând un perete. Polițiștii plecaseră.”

 

 

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...