Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a avertizat că Turcia se îndepărtează de Europa „cu pași uriași”, într-un interviu publicat luni în cotidianul german Bild, citat de agenția macedoneană de presă MIA.
Potrivit președintelui executivului european, „Turcia nu suportă căldura din bucătăria europeană și prin urmare încearcă să dea vina pe Uniunea Europeană pentru eșecul negocierilor de aderare”.
Jean Claude Juncker a subliniat însă că dorește să prevină un eșec al acestor negocieri, argumentând că mare parte din societatea civilă din Turcia este în favoarea Europei. „Trebuie să-i susținem, nu să-i dezamăgim”, a menționat Juncker.
De vină pentru răcirea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Turcia este guvernul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a mai apreciat Jean Claude Juncker, care s-a ferit totuși să susțină afirmațiile făcute de cancelarul german Angela Merkel în campania electorală dinaintea recentelor alegeri legislative în sensul că va încerca să pună capăt negocierilor de aderare la UE ale Ankarei.
Angela Merkel a afirmat luna trecută, într-o dezbatere electorală, că este clar faptul că Turcia nu ar trebui să adere la UE și că negocierile ar trebui să înceteze, în pofida statului Ankarei de aliat crucial în NATO.
Remarcile lui Juncker survin în contextul în care negocierile de aderare a Turciei la UE, lansate în 2005, se află într-un punct mort, UE criticând în special opresiunea declanșată de regimul de la Ankara după puciul eșuat din iulie 2016.
Duminică, președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat, în parlamentul de la Ankara,că țara sa „nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană”, dar nu va abandona în mod unilateral negocierile cu UE.