vineri, martie 31, 2023

TURCİA „SE ÎNDEPĂRTEAZĂ CU PAŞİ URİAŞİ” DE UE – SPUNE COMİSARUL EUROPEAN JOHANNES HAHN

Turcia se îndepărtează rapid de pe calea aderării la Uniunea Europeană, a afirmat marţi comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, după publicarea celui mai critic raport de până acum al Bruxellesului faţă de alunecarea acestei ţări spre autoritarism, relatează Agerpres.

Comisarul Johannes Hahn

Deşi învelit într-un limbaj diplomatic, raportul din acest an al Comisiei Europene privind progresele de aderare ale Turciei acuză Ankara de reprimări masive şi disproporţionate în urma tentativei eşuate de puci din iulie 2016.

Documentul avertizează că anii de progrese spre atingerea standardelor europene în materie de drepturi ale omului, libertate de exprimare şi stat de drept sunt pe cale de a fi pierduţi şi că Turcia a înregistrat o slăbire a democraţiei odată cu întărirea puterilor prezidenţiale.

Turcia „continuă să se îndepărteze cu paşi uriaşi de Uniunea Europeană, mai ales în domeniile statului de drept şi drepturilor fundamentale”, a declarat comisarul european Johannes Hahn, într-o conferinţă de presă după publicarea raportului.

„Comisia a chemat în repetate rânduri Turcia să inverseze această tendinţă negativă cu titlu de prioritate şi formulează foarte clar recomandările sale în acest domeniu în raportul de astăzi”, a menţionat Hahn.

Documentul cere de asemenea Ankarei să ridice starea de urgenţă care le permite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi guvernului său să ocolească parlamentul în adoptarea de noi legi şi să suspende drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

Raportul CE aminteşte că, de la introducerea stării de urgenţă, peste 150.000 de persoane au fost arestate, 78.000 încarcerate şi 110.000 de funcţionari publici au fost demişi. Potrivit autorităţilor turce, în jur de 40.000 dintre aceştia au fost repuşi în funcţii.

Guvernul de la Ankara afirmă că măsurile de securitate sunt necesare din cauza serioaselor ameninţări cu care se confruntă Turcia, stat membru NATO, care împarte frontiere terestre comune cu Irak şi Siria.

Turcia a început negocieri de aderare la UE în 2005, la 18 ani de la momentul depunerii cererii. După ce o serie de probleme, mai ales cea a Ciprului şi opoziţia Germaniei şi Franţei faţă de o aderare a Turciei, au încetinit negocierile, acestea au intrat în blocaj din 2016, amintește Agerpres.

Cu toate acestea, preşedintele Erdogan a declarat luna trecută că îşi menţine angajamentul faţă de aderarea ţării la UE.

Uniunea Europeană nu ar trebui să oprească discuţiile cu Turcia privind aderarea la blocul european, în pofida lipsei progresului şi a faptului că există îndoieli privind statul de drept, a susţinut ministrul pentru UE al Germaniei, Michael Roth, scrie News.ro.

„Cei responsabili din Turcia pot decide dacă vor să fie membri ai acestei comunităţi europene a valorilor”, a afirmat Roth la sosirea sa în Luxemburg pentru o întâlnire a miniştrilor UE.

Dar ministrul austriac Gernot Bluemel a declarat că discuţiile ar trebui oprite. „Nu credem că Turcia ar trebui să facă parte din Uniunea Europeană”, a susţinut el.

Turcia consideră că este tratată incorect şi subiectiv de Uniunea Europeană, a declarat marţi un purtător de cuvânt al guvernului de la Ankara, după raportul anual al Comisiei Europene privind perspectivele de aderare a ţării la UE, transmite Agerpres.

La încheierea unei reuniuni a cabinetului turc, purtătorul de cuvânt Bekir Bozdag a susţinut că afirmaţiile pozitive din raportul Comisiei nu pot ascunde lipsa de obiectivitate faţă de ţara sa.

Comisia Europeană a publicat cel mai critic raport privind discuţiile cu Turcia de când au început negocierile de aderare acum mai bine de zece ani.

Raportul nu cere totuşi blocarea negocierilor de aderare cu Turcia, remarcă agenția germană DPA, citată de Agerpres. France Presse menţionează însă că la prezentarea documentului în Parlamentul European reunit la Strasbourg, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat că „nu este momentul pentru deschiderea unui nou capitol de negociere”, deşi „Turcia este un stat candidat, un partener important pentru UE şi un actor cheie”.

Negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană au început în 2005. Până acum au fost deschise 16 din cele 33 de capitole.


 

 

 

Scenariile AI cu Erdogan au ajuns virale. Iată imaginile în cazul în care câștigă sau pierde alegerile

Platforma de documentare turcă, 140journos, a creat cu ajutorul programele de inteligență artificială, viața post-electorală a președintelui Recep Tayyip Erdogan

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

Eurostat: 145% mai mulți turci au solicitat azil în UE în 2022

Potrivit Eurostat, în 49.720 de turci au căutat adăpost în țările europene în 2022, comparativ cu anul 2021, când 20.315 cetățeni turci au solicitat azil.

Turcii nu l-au ascultat pe Erdogan! Rata fertilității a scăzut cel mai mult din Europa

În ultimii 20 de ani, s-a înregistrat o creștere cu 7% a ratei totale de fertilitate în Europa, țara cu cea mai mare rată totală de fertilitate din Europa în 2021 a fost Franța cu 1,84.

190 de miliarde de vânzări către străini: Cumpărarea unei case în Turcia a devenit un vis pentru cetățeni

Deputatul CHP İzmir, Özcan Purçu a înaintat o întrebare către Ministeru Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice cu privire la vânzarea de locuințe către străini.

Erdogan a promis creștere a salariului minim în iulie. Prețurile la gaz și curent vor scădea

Turcia a majorat salariul minim cu aproximativ 54,66% la 8.506 lire (444 dolari) în prima lună a anului 2023. În iulie 2022, salariul minim a crescut cu 30% pentru a doua oară în 2022, în fața inflației ridicate.

Alegerile din Turcia sunt mai vulnerabile decât cele din Zimbabwe și Pakistan

Potrivit noului index al Freedom House, care își propune să investigheze relația dintre platformele digitale și integritatea alegerilor, Turcia este una dintre mai vulnerabile țările din lume.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.