sâmbătă, iulie 27, 2024

TURCİA: Scrisori ale victimelor…

ecolasan
EMİN COLASAN

Editorialistul Emin Çölaşan, de la ziarul Sözcü, a făcut loc în cadrul editorialelor sale, dramelor familiale prin care trec zeci de mii de oameni, ca urmare a concedierilor făcute de regimul Erdoğan. Acesta a început să publice scrisorile primite,  înformând publicul despre nedreptățile și fărădelegile pe care le îndură unii dintre semenii săi. Mai jos găsiți trei scrisori publicate în data de 20 noiembrie.

,,Stimate Emin Çölaşan,

Vă mulțumesc pentru simțul civic de care dați dovadă, în legătură cu funcționarii publici care au fost concediați fără motiv. De-a lungul acestui proces am aflat și am văzut că o persoană cu orientare de stânga face cât o mie de persoane cu orientare de dreapta.

Timp de 18 ani am fost  director la Direcția de Taxe și Impozite și am fost demis fără motiv. Am rămas de izbeliște împreună cu soția care este casnică și cei patru copii. Vă mulțumesc pentru faptul că sunteți vocea noastră”.

***

“Vă scriu din provincia Kocaeli. Tatăl și fratele meu mai mare au decedat. Soția fratelui nu are niciun venit și  nici nu beneficiază de vreun serviciu social. Are doi băieți studenți pe care îi sprijin financiar.

Celălalt frate era administrator la o școală. L-au arestat, fără vină, doar pentru că lucra la o instituție simpatizantă lui Gulen. Singura vină este că muncea pentru a putea aduce o pâine copiilor. Este încarcerat la Penitenciarul Zile din provincia Tokat. Are trei copii, dintre care doi sunt elevi. Soția sa lucra în aceeași instituție dar a rămas fără loc de muncă, după ce instituția a fost închisă. Mai mult decât atât, diploma de licență i-a fost anulată, motiv pentru care nu se mai poate angaja. Pe scurt, și cheltuielile acestei familii sunt pe umerii mei.

Din păcate, după data de 15 iulie, viața noastră a fost dată peste cap. Cheltuielile universitare ale celor doi nepoți orfani de tată, cheltuielile familiei fratelui care este arestat cât și a familiei mele sunt pe umerii mei. Nu știu ce să fac.  Cum o să mă descurc?  Cu ce îi întrețin?”

***

Infractorii care își recunosc vina sunt lăsați în libertate,  nevinovații care nu au ce mărturisi sunt închiși..

Fratele meu mai mare era profesor universitar. Singura legătură cu politica era urna de vot. În cadrul interogatoriului procurorul i-a spus că dacă îi dă câteva nume din mișcarea Gulen își va petrece noaptea alături de familie. Neavând niciun nume pe care să i-l spună procurorului este în continuare arestat. După ce își recunosc vina cei care au comis diferite infracțiuni sunt eliberați, iar nevinovații care nu au ce mărturisi sunt închiși. Nu știu la cine să apelez și cui să-i povestesc aceste lucruri. Nu există nici-o infracțiune, nici-o dovadă și nici justiție nu mai există. Putem vorbi de democrație acolo unde justiția nu funcționează?

***

Pănă și în război femeile și copii sunt ocrotiți

Buket Büyükçelebi, însărcintă în șase luni, împreună cu bebelușul ei, Mert, de 13 luni, se află în detenție de mai bine de trei luni, fără să știe de ce este acuzată. Femeia este închisă într-o celulă împreună cu alți 33 de deținuți. Starea de igienă a penitenciarului afectează sănătatea femeii gravide și a bebelușului ei.

Mert, care ar trebuie să consume mâncare specifică vârstei sale,  este nevoit să mănânce aceeași mâncare cu ceilalți deținuți. Pentru că în celulă este foarte rece, bebelușul de 13 luni este îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine. Pentru a merge la baie, femeia însărcinată  trebuie să urce și să coboare zeci de scări, de cele mai multe ori cu bebelușul în brațe. Soțul ei este în libertate, dar este singur.

Femeia în vărstă de 29 de ani este cercetătător la Facultatea de Economie a Universității din Kilis și doctorand în cadrul aceleiași instituții. Deși de doi ani se afla în concediu fără plată, nu a scăpat de persecuțiile lui Erdogan. Pentru că dosarul ei este confidențial, încă nu știe ce acuzații i se aduc. Zilele trecute a împlinit vârsta de 29 de ani, departe de cei dragi.

Conform principiilor  drepturilor omului, penitenciarul nu este un mediu potrivit pentru o femeie însărcinată și nici pentru bebeluși. Aglomerația și mirosul neplăcut din închisoare afectează fizic și psihic femeia gravidă.

Toți cei care au conștiință trebuie să ia atitudine în fața acestor persecuții. Buket se află la penitenciarul din Gaziantep,  kategoria E, celula K.

***

Am fost profesor timp de 19 ani. Pe data de 22 iulie am fost suspendat din funcție. Nu mi s-a spus de ce sunt acuzat. Mi-au spus verbal că au primit o listă în care apărea și numele meu. Cererea de obiecție nu a dat niciun rezultat. Pe data de 1 septembrie am fost alungat de la locul de muncă. Mi s-a interzis părăsirea țării și dreptul de a mă angaja. Am căzut într-o prăpastie din care nu mai pot ieși.  Atât eu cât și sotia  suntem consiliați  psihologic și psihiatric.

De parcă nu ne-ar ajunge atâtea probleme, acum plătesc taxe școlare către o instituție care a fost închisă. În luna februarie am semnat un contract cu Bank Asya pentru a plăti taxele școlare  ale copiilor pentru anul viitor. Acum școala este închisă iar Bank Asya a fost preluată de către autorități. Dar eu continui să plătesc ratele. Am sunat la banca și le-am spus că școala a fost închisă, că am fost concediat și nu am posibilitatea să plătesc împrumutul. Reprezentatul băncii mi-a comunicat că în cazul în care nu-mi voi plăti ratele mi se va pune sechestru pe bunuri. N-am niciun venit, încerc să plătesc ratele făcând alte datorii.

Cunoștințele evită să se întâlnească cu mine

După ce am fost etichetat că sunt terorist,  apropiații și prietenii au rupt legătura cu noi. Apropiații pe care îi sun, ori nu-mi răspund ori îmi cer să nu-i mai deranjez. Cunoștințele mă evită chiar și pe stradă. Împreună cu soția și cei trei copii ducem o viață solitară.

Cum o să suport cheltuielile familiei?

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.