duminică, noiembrie 17, 2024

Turcia: Revoltă după reținerea a 66 de persoane pentru că au ajutat familii ale deținuților politici

Reținerea a 66 de persoane pentru că au susținut familiile deținuților a stârnit o revoltă în rândul apărătorilor drepturilor omului, conform Stockholm Center for Freedome.

Operațiunea poliției de vineri, din provincia vestică, İzmir, care vizează membrii mișcării Gülen a atras critici apărătorilor drepturilor omului în Turcia și în străinătate, după ce au fost lansate fotografii în mass-media cu femeile încătușate.

„Mai multe detenții astăzi în İzmir. Cei reținuți vor fi acuzați că susțin familiile deținuților politici. Ulterior s-a raportat că 10 femei au fost deja arestate ”, a anunțat Rebecca Harms, fostă deputată în Parlamentul European și expertă pe problematica Turcia, în postare pe Twitter.

De asemenea, Ömer Faruk Gergerlioğlu, un avocat al drepturilor și deputat al Partidului Democrat al Popoarelor (HDP) pro-kurd a adresat o întrebare către partidul lui Erodgan, printr-o postare pe  Twitter.

“Ce înseamnă încătușarea deținuților din spate? Înseamnă că au fost declarați vinovați cu mult timp în avans și astfel pot fi supuși la tot felul de maltratări. Nu aveți dreptul să torturați oamenii, chiar dacă aceștia sunt vinovați ”, a scris deputatul.

“Adevărata crimă este ceea ce faceți voi! “

Mai mult, fostul judecător, Kemal Karanfil, care a fost unul dintre cei 130.000 de funcționari publici epurați de către guvernului lui Erdogan, s-a referit la principiul legalității în dreptul penal, ceea ce înseamnă că numai legea poate defini o infracțiune și prevedea o pedeapsă.

„Nimeni nu poate fi pedepsit pentru un act care nu este considerat o infracțiune în lege. Legile noastre nu includ o crimă cunoscută sub numele de „sprijinirea familiilor deținuților politici. Adevărata crimă este ceea ce faceți voi!”, a declarat Karanfil.

Un alt judecător Saim Nergiz a subliniat că încătușarea deținuților din spate încalcă prezumția de nevinovăție și regulamentul privind detenția.

„Situațiile care necesită cătușe la  spate sunt evidente. Ei [guvernul AKP] vor fi judecați [pentru această nedreptate] ”, a scris Nergiz, pe contul său de Twitter.

Erdoğan a intensificat represiunea împotriva mișcării Gulen în urma unei încercări de lovitură de stat din 15 iulie 2016. Potrivit unei declarații a ministrului turc de interne Süleyman Soylu. din 26 noiembrie, un total de 292.000 de persoane au fost reținute, în timp ce alte 96.000 au fost închise din cauza presupuselor legături cu mișcarea Gülen . Ministrul a declarat că în prezent există 25 655 de persoane în închisorile din Turci, din cauza legăturilor cu mișcarea.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.