Zaman Romania

Turcia: Peste 300 de copii cu vârsta sub 6 ani se află după gratii cu mamele lor


Un total de 345 de copii cu vârsta sub 6 ani își însoțesc mamele în închisorile turcești și primesc același tratament ca și deținuții, conform studiu al Asociației Dreptul la Viață, citat de Turkish Minutes.

Potrivit studiului, copiii sunt traumatizați de percheziții, nu sunt hrăniți bine și nu primesc suficiente îngrijiri medicale. 

Secretarul general al Fundației pentru Drepturile Omului din Turcia (TİHV), Coșkun Üsterci, a declarat că instanțele trebuie să țină seama de condițiile economice și sociale ale mamelor cu copii sub 6 ani.

„Nici nu știm dacă copiii au voie să vadă lumina zilei. Copiii pot fi protejați punându-și mamele în arest la domiciliu”, afirmă Üsterci.

Numărul copiilor care și-au însoțit mamele în închisoare a crescut în Turcia, după lovitura de stat eșuată din 15 iulie 2016.

Potrivit unei declarații a ministrului de interne turc, Süleyman Soylu, un total de 622.646 de persoane au făcut obiectul anchetei și 301.932 au fost reținuți, în timp ce alți 96.000 au fost închiși din cauza presupuselor legături cu mișcarea Gülen. 25.467 de persoane în închisorile din Turcia care au fost închise pentru presupuse legături cu mișcarea.