Zaman Romania

Turcia lansează bucătăria de pe vremea Imperiul Hitit, cu rețete vechi de 4.500 de ani

Provincia Çorum din Turcia își propune să introducă bucătăria antică a Imperiului Hitit,în special Hattusa, capitala hitiților, Daily Sabah.

Ömer Kartin, secretarul general al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Agențiilor de Turism din Istanbul, a declarat că toată lumea din Turcia știa despre civilizația hitita, conform Daily Sabah.

„Vom dezvolta treptat acest lucru. Vom organiza întâlniri în acest sens. Bucătăria hitită va fi un produs valoros al Hattusa și Boğazkale din această regiune hitita, împreună cu gastronomia ei. Sper ca în câțiva ani, turiștii locali și străini care vin aici va veni și să guste din bucătăria hitită”, afirmă Kartin.

Proprietarul agenției de turism, Cem Polatoğlu, a declarat că mâncărurile pregătite vor fi preparate pe baza rețetelor obținute din tăblițele hitite datând din 2000 î.Hr. descoperite în timpul săpăturilor, dar și de pe rețetele scrise pe tăblițe antice care se află muzee din țări precum Spania, Italia și Malta.

„Acesta este un eveniment care va reînvia atât gastronomia turcească, cât și gastronomia anatoliană. Sper că vom avea succes. Nu te duci la Roma să mănânci mâncare bizantină. Cu toate acestea, când vii în Anatolia, poți găsi mâncăruri ale multor civilizații, inclusiv romane, bizantine și hitite.De aceea, nu cred că pot găsi această bogăție nicăieri în lume.”, afirmă aceasta.

Imperiul Hitit

Una dintre atracțiile turistice ale Turciei contemporane sunt ruinele anticului oraș Hatussa sau Hattușa, aflate în Anatolia, provincia Çorum. Mărețele ruine de la Hattușa sunt urme ale trecerii prin lume ale unui puternic popor, astăzi dispărut. Hattușa a fost capitala Imperiului Hitit.

Imperiul Hitit, a cărei clasă dominantă era formată din membrii ai neamului cu același nume, era o superputere a Epocii târzii a bronzului, acoperea o bună parte din Turcia de azi și se afla în competiție cu Egiptul faraonilor. Din Imperiul Hitit făceau parte și regiuni care astăzi aparțin Irakului, Siriei și Libanului.