sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Turcia: Cazul fostului locotenet al armatei turce soluționat după 3 ani de la puciul eșuat

Cazul locotentului major, Yakub Ata, șeful gărzii de corp al Comandantului Suprem al Armatei din acea vreme, Hulusi Akar a fost soluționat fără a fi urmărit penal după o anchetă de trei ani, potrivit cotidianului turc Hurriyet.

În timpul nopții de 15 iulie, Yakub Ata era plecat în concediu pe litoralul turcesc împreună cu familia. Ziua următoare, Ata și-a întrerupt concediul pentru a se întoarce în Ankara. Urmând ca locotenentul să fie concediat prin decret și închis timp de 8 luni.

Fostul locotenent major s-a apărat în timpul unei audieri de pe 20 februarie 2017, că a fost nevinovat și dacă ar fi fost cazul, s-ar fi sacrificat pentru țară. Acesta a mărturisit că Zekai Pașa, Șeful Trupelor Speciale din perioada aceea, om cheie în evenimentul de pe 15 iulie, i-a ordonat să se denunțe la poliție.

“Zekai Pașa mi-a spus „Du-te și dă declarație la poliție!” Iar eu i-am spus: ”Dumneavoastră m-ați ales. Doar mă cunoașteți, poate am defecte, poate am greșit, dar eu nu pot fi niciodată un trădător. Atunci a ordonat să fiu dus la poliție. Dacă eram în acea zi acolo cu siguranță îmi dădeam viața pentru comandantul suprem” , a declarat Ata, citat de Hurriyet.

Pe 4 octombrie 2019, parchetul General Ankara l-a eliberat pe Yakub Ata, fără a fi urmărit penal, după mai bine de trei ani de anchetare. Decizia definitivă a fost anunțată pe 21 noiembrie, potrivit avocatului său, Mehmet Sena Kapu.

Nu există nicio probă care să-l învinuiască pe locotenent

Potrivit rapoartelor trimise pentru dosarul lui Ata,Institutul de Investigații a Crimelor Financiare a stabilit că nu există nicio probă incriminatorie. De asemnea, Poliția Ankara a confirmat nevinovăția locotenentului major, argumentând că nu există nicio constatare care să indice că ar fi avut Bylock, Bank Asya sau oricare altă legătură cu Mișcarea Gulen.

Mehmet Sena Kapu, după decia definitivă, luptă ca Ata să se întoarcă la muncă, deoarece timp de trei ani, locotenentul face taximetrie pentru a-și putea întreține familia. „ Am urmat toate posibilitățile legale de a demonstra nevinovăția pentru a se putea reîntoarce la munca sa. Încă nu am primit niciun rezultat pozitiv. Nu s-a primit niciun răspuns nici de la Comitetul Stării de Urgență OHAL”, a insistat avocatul.

Peste 150.000 de cetățeni turci au fost concediați după puciul eșuat din 2016, majoritatea fiind funcționari publici din sistemul educațional sau juridic.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.