Zaman Romania

Turcia: Arestat la domiciliu pentru o postare legată de sănătatea lui Erdogan

Un cetățean turc a fost plasată în arest la domiciliu după ce a fost reținut în cadrul anchetei în postările de pe rețelele de socializare despre starea de sănătate a președintelui Erdoğan și a soției sale Emine Erdogan, care au fost testate pozitiv cu COVID-19, conform Bianet.org

Pınar Ö. a fost plasată în arest la domiciliu de către instanța din Istanbul, pentru că ar fi „postat un mesaj pe rețelele sociale care constituie o infracțiune”,

Parchetul l-a trimis pe Pınar Ö. Judecătoriei a 4-a penală de pace din Istanbul, acuzată de „insultarea președintelui”.

„Nu știam că hashtag-ul halva (un desert tradițional) era despre președintele care era bolnav. Când am văzut hashtag-ul și pentru că lucrurile nu sunt în regulă între mine și iubitul meu, am scris ceva așa, crezând că o să vadă. Nu am intenționat să-l jignesc pe președinte. Nu accept infracțiunea acuzată. Sunt nevinovat. cer eliberarea mea”, a susținut  Pınar Ö.

Halva este un desert tradițional care este folosit la înmormântări, precum coliva.