Curtea Constituțională a Turciei a refuzat eliberarea unui fost ofițer militar, în ciuda faptului că acesta suferă de scleroză multiplă în stadiu avansat ( MS), conform Turkish Minutes.
Mustafa Özcan Çay care a fost un ofițer militar decorat de către NATO, ulterior condamnat pentru acuzații de lovitură de stat, se află încă după gratii în ciuda incapacității sale de a îndeplini chiar și cele mai elementare sarcini, cum ar fi să mănânce, să bea și să folosească baia fără asistență.
În 2013, Çay a fost diagnosticat cu SM, o boală potențial invalidantă a creierului și a măduvei spinării. Tratamentele sale mergeau atât de bine încât putea chiar să facă și sport.
Totuși, totul sa schimbat odată cu arestarea sa în urma puciului eșuat. Çay a fost ofițerul de serviciu în noaptea de 15 iulie 2016, la Academiile de Război din Istanbul, școli absolvite care formează ofițeri.
El a fost reținut și ulterior condamnat pentru acuzații de lovitură de stat de către un tribunal din Istanbul.
Timp de doi ani, nu i s-au administrat medicamentele necesare
În perioada în care a stat în închisoare, nu i s-a administrat medicamentul timp de aproape doi ani și nu a fost tratat nici măcar după atacurile SM, în ciuda nenumăratelor cereri adresate administrației penitenciare.
În loc să-i ofere îngrijirea de care avea nevoie, administrația penitenciarului i-a acordat doar controale generale de sănătate.
Astfel, starea de sănătate i s-a agravat, urmând să fie trimis la spital după ce a pierdut capacitatea de a merge.
Chiar și așa, din cauza birocrației, bărbatul a tot trebuit să se deplaseze pe propriile picioare, fără a primi tratament.
Motivul refuzului
Curtea Constituțională a motivat refuzul susținând că bărbatul are acces la îngrijiri medicale și că nu există dovezi care să demonstreze că șederea sa în închisoare prezintă un risc serios.
Cu toate acestea, condițiile de detenție sunt cumplite pentru o persoană cu atâtea limitări fizice. Nu există scaune pentru toaletă, toate toaletele sunt neadaptate. În prezent, bărbatul folosește scutece pentru adulți.
Legea pentru reducerea numărului de deținuți
Parlamentul turc a adoptat pe 14 aprilie o lege de eliberare condiționată, menită să reducă populația deținuților din închisorile supraaglomerate din țară din cauza pandemiei.
Legislația, care exclude prizonierii politici precum politicienii, jurnaliștii, avocații, universitarii și apărătorii drepturilor omului condamnați în temeiul controversatelor legi antiteroriste ale țării, a provocat apeluri din partea ONU, UE și grupuri de drepturi pentru drepturile deținuților.
După puciul eșuat din 15 iulie 2016, aproximativ 500.000 de persoane au fost supuse urmăririi penale după puciul eșuat, potrivit Ministerului Justiției, iar peste 30.000 de adepți Gülen se află după gratii. Peste 150.000 de cetățeni turci au fost concediați după puciul eșuat din 2016, majoritatea fiind funcționari publici din sistemul educațional sau juridic.