sâmbătă, aprilie 20, 2024

Turcia a mai expulzat 11 jihadiști francezi

Ministerul de Interne a anunțat luni, expulzarea a 11 membrii ISIS, cetățeni francezi în Franța.

Într-o declarație făcută de Ministerul de Interne a fost precizat că se vor continua expulzările luptătorilor teroriști străini (YTS).

Duminică, un jihadist străin de naționalitate austriacă a fost deportat. În cadrul proceselor de extrădare, numărul membrilor ISIS care a fost deportați începând cu 11 noiembrie ajuns la 71.

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.