miercuri, octombrie 7, 2026

Turcia a acordat până acum cetățenie unui număr de 72.000 de refugiaţi sirieni

Guvernul de la Ankara a acordat până acum cetăţenia turcă unui număr de 72.000 de refugiaţi sirieni, conform cotidianului Hurriyet de luni, citat de Xinhua conform Agerpres.

Au primit cetăţenie 36.000 de adulţi şi un număr egal de copii sirieni, a precizat ministrul de interne, Suleyman Soylu, în parlament.

Aproximativ 380.000 de copii sirieni s-au născut în Turcia, a indicat ministrul, exprimându-şi dorinţa personală ca şi acestora să le fie acordată cetăţenia.

‘Aceasta va fi cea mai mare investiţie în fraternitatea noastră pentru încă un secol’, a subliniat ministrul.

El a precizat că 28.000 de sirieni au avut drept de vot la alegerile din 24 iunie şi că 36.000 îşi vor putea exprima opţiunile la viitorul scrutin local din martie 2019.

Turcia găzduia la sfârşitul lunii octombrie 3,59 milioane de refugiaţi sirieni, conform Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.

 

 

 

 

Atac cu cuțitul într-o școală din Istanbul: opt elevi au fost răniți, unul este în stare critică

Opt elevi au fost răniți, marți dimineață, într-un atac cu cuțitul la o școală gimnazială din cartierul Başakşehir, Istanbul. Unul dintre copii...

Procesul jurnalistului suedez acuzat de terorism, amânat pentru a patra oară în Turcia din cauza unei erori de traducere

Procesul jurnalistului suedez, Joakim Medin, acuzat în Turcia de infracțiuni legate de terorism, a fost amânat pentru a patra oară.