joi, martie 23, 2023

TRUMP ANUNŢĂ CĂ A ORDONAT ‘LOVİTURİ DE PRECİZİE’ ÎN SİRİA

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri seara (ora locală) într-un discurs de la Casa Albă, o operaţiune militară în curs contra Siriei, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor, transmite AFP.

„Cu puţin timp în urmă, am ordonat Forţelor Armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra obiectivelor asociate cu capacităţile de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad”, a spus Trump, citat de Reuters.

Potrivit AFP, Trump a denunţat atacurile chimice „monstruoase” ale regimului de la Damasc şi a promis că operaţiunea va dura „atât timp cât va trebui”.

De la Londra, şefa guvernului britanic a afirmat că „nu există alternativă la folosirea forţei”.

Chiar în momentul când preşedintele american îşi rostea mesajul, explozii s-au făcut auzite la Damasc, conform unui corespondent AFP.

Donald Trump a transmis un mesaj şi Iranului şi Rusiei, principalii aliaţi ai guvernului sirian.

„Ce fel de naţiune vrea să fie asociată cu uciderea în masă a unor bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi?, a întrebat Trump, citat de dpa.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile sunt „circumscrise capacităţilor regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice”.

„Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce”, a explicat preşedintele francez, într-un comunicat preluat de AFP.

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.