vineri, februarie 27, 2026

TÂRGUL DE CARTE DE LA LEIPZIG

Şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu, i-a invitat pe vizitatorii Târgului de Carte de la Leipzig să „privească fără prejudecăţi” România prin prisma literaturii sale, adăugând că o astfel de abordare va contribui la „angajamentul nostru faţă de proiectul european”, conform DPA.

România, în calitate de invitată de onoare la ediţia din acest an, intenţionează să prezinte 40 de noi traduceri în germană ale unor cărţi ale scriitorilor români. Târgul de carte de la Leipzig, al doilea ca mărime din Germania după Frankfurt, s-a deschis joi pentru public, iar şeful diplomaţiei române a participat la eveniment.

foto 1 targ de carte la LeipzigRomânia este de obicei prezentă la acest eveniment doar cu trei sau patru cărţi traduse în limba germană, conform directorului executiv al Asociaţiei Editorilor din România, Mihai Mitrică, citat de DPA.

Skadi Jennicke, primarul din Leipzig, a descris literatura română drept „sălbatică şi robustă”, adăugând că în ea se face simţită dificila istorie a românilor.
Circa 300.000 de persoane sunt aşteptate să viziteze târgul, care durează până duminică şi include 2.600 de expozanţi din 48 de ţări. În paralel cu târgul, vizitatorii pot participa la festivalul „Leipzig liest” („Leipzig citeşte”) şi la târgul de romane grafice Manga Comic Con

Scena cu „carne de porc” dintr-un serial turcesc stârnește controverse majore

O scenă dintr-un serial turcesc difuzat pe postul pro‑guvernamental ATV a provocat o amplă reacție în mediul online și în rândul comentatorilor publici din...

Corespondent Deutsche Welle arestat în Turcia

Reporterul de investigații Alican Uludağ a fost plasat vineri, 20 februarie 2026, în arest preventiv. Avocații DW au contestat mandatul de arestare pronunțat...