Meşteri populari din întreaga ţară, ansambluri folclorice, o expoziţie de fotografie şi gospodine cu produse de sezon din gastronomia tradiţională sunt prezenţi, timp de trei zile, la Târgul de Sfântul Dumitru organizat pe aleile din interiorul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
La unul dintre standurile din cadrul târgului, restauratorul Carmen Elena le prezintă vizitatorilor mai multe veşminte din pânză, feţe de masă şi ştergare.
„Majoritatea iilor pe care le vedeţi aici sunt ţesute din pânză făcută în casă. Eu le-am achiziţionat din diverse zone, din Mărginimea Sibiului, Vâlcea, Argeş, Muscel, Mehedinţi, Romanaţi, Făgăraşi, zona Vlaşca-Teleorman, Gorj. Au cel puţin 40 de ani vechime, dar am unele care ajung şi la peste 70 sau 80 de ani. Atunci când le găsesc, marea majoritate au nevoie de unele reparaţii, de restaurare. Restaurarea uneia durează de la trei zile până la peste o lună. Lucrul la restaurare începe cu o curăţare cât mai temeinică. La început se încearcă scoaterea petelor prin curăţare şi spălări repetate. Urmează refacerea cusăturilor, îmbunătăţirea pe alocuri a unora dintre ele şi, la cele care au nevoie, completarea cu pânză, pentru a le aduce la lungimea necesară”, a povestit Carmen Elena.
Iulia Goran, din Breaza, judeţul Prahova, a spus că a venit la târg cu „renumita ie de Breaza”. Agăţate de umeraşe sunt mai multe bluze „pentru bărbaţi, pentru femei” şi unele, micuţe, cu înflorituri şi ţesături vesele, pentru copii.
Cu ochii pe bluza la care lucra, Iulia Goran a mărturisit că tot ce iese din mâna ei „este făcut cu dragoste şi cu mândrie”.
„Tot ce vedeţi aici este din pânză de in topit. O ie cu mâneca lungă o fac cam într-o lună – o lună şi jumătate, pentru cea cu mâneca scurtă am nevoie de o lună. O ie pentru un copil o fac mai repede, fiindcă este mai mică. Totul depinde de complexitatea lucrului, de modelul pe care-l expui pe lucrul respectiv. Am făcut costum de botez, de băiat, de fetiţă, am făcut şi rochie de mireasă, cămaşă de ginerică. Se lucrează foarte mult, stând pe scaun, cam înţepeneşti”, a povestit Iulia Goran.
„Cimpoaiele se fac din piele de capră scoasă burduf, adică netăiată de loc. Pe masă mai e o tigvă, care imită cimpoiul, făcută dintr-un fruct care se numeşte tigvă sau tugă. Este ca un fel de dovleac, dar nu este nici dovleac, nici tărtăcuţă, este undeva între ele. Am şi mai multe categorii de fluier, pe diferite tonalităţi, începând de la si bemol până la nota sol. Pentru realizarea fluierelor, eu folosesc lemn de prun, de paltin şi, dacă găsesc, paltin creţ. Mai am şi un caval făcut din două bucăţi, o parte din salcâm şi cealaltă din cireş. Cavalul se spune că ar fi cel mai vechi instrument românesc. Am şi câteva ocarine, făcute de mine din lut. Mai am şi câteva piculine făcute din lemn şi care au interiorul conic”, a explicat meşterul Preduşel.
