sâmbătă, aprilie 20, 2024

Sibiu, mai 2017: Prietenie şi solidaritate prin colaborarea medicilor

Congresul medical româno-iordanian. Ediţia a VIII-a

„Noi, participanţii, suntem şi purtătorii de cuvânt ai celor 13 mii de absolvenţi iordanieni ai universităţilor de prestigiu din România şi vă adresăm un clăduros salut. Ne amintim cu cea mai mare bucurie de perioada cea mai frumoasă din viaţa noastră: studenţia. Orice adiere de vânt dispre România poartă mireasma tuturor zonelor de la Carpaţi la Dunăre, din Ardeal în Banat, din Moldova în Transilvania, zone pe care fiecare din noi le-a cunoscut şi le-a îndrăgit”. Cu aceste cuvinte emoţionante şi-a început discursul dr. Bassam Al Shloul, preşedintele Clubului absolvenţilor iordanieni ai facultăţilor româneşti, asociaţie de marcă şi de prestigiu, apreciată deopotrivă de statul român şi de cel iordanian.

Bassam Al Shloul:”Aceşti absolvenţi iordanieni ai universităţilor româneşti se mândresc cu mulţi colegi care la ora actuală ocupă funcţii importante în Iordania, fie la parlament fie la ministere,la conducerea unor universităţi de medicină sau a altor structuri de conducere din statul iordanian”.

Să precizăm înainte de toate că ne aflăm, iată, la a opta ediţie a acestei întâlniri de marcă, manifestare desfăşurată potrivit protocoalelor de colaborare alternativ, un an în Iordania, un an în România. Anul acesta este din nou rândul României.

Manifestarea se bucură de un patronaj excepţional. Însăşi Prinţesa Muna a Regatului Haşemit al Marii Britanii este cea care participă la întărirea acestei colaborări medicale internaţionale.

Când acum câţiva ani Alteţea Sa Muna Al Hussein primea titlul de Doctor Honoris Causa al UMF din Iaşi, ziarele subliniau „Modalitatea armonioasă în care implicarea socială împleteşte tradiţia cu modernitatea şi spiritualitatea „.

Vorbind despre organizare trebuie amintit faptul că participă din partea iordaniană, două structuri asociative.:Asociaţia medicior iordanieni absolvenţi din România, condusă de dr. Abdelkarim ABADI care e vicepreşedintele asociaţiei şi va fi prezent el însuşi la această ediţie derulată la Sibiu. Alături de el, mulţi alţi medici printre care: dr. Aref Abu Sundus (medic generalist) dr. Ahmet Hyari. Cealaltă structură asociativă este chiar

Clubul absolvenţilor iordanieni din România al cărui preşedinte e dr. Bassam Al-Shloul, directorul Spitalului din Zarqa-Amman. din acest club vor fi prezenţi la Congres de data aceasta printre alţii: dr.Walid Nassar (este chirurg la Spitalul de stat ZARQA ), dr. Hussam Sraide (neurochirurg); dr. Ali Mumani – este organizatorul grupului care se deplaseaza din Iordania şi este neurolog.

Alteţea Sa Regală Prinţesa Muna Al Hussein a condus un grup de iniţiativă care a pledat pentru înfiinţarea unui Consiliu de asistenţă medicală independentă,organ legislativ care a reglementat asistenţa medicală în Regatul Haşemit al Iordaniei.Congresul de la Sibiu se desfăşoară sub înaltul ei patronaj.

Clubul are deja o poveste de zeci de ani, şi trebuie amintit că reuneşte absolvenţi din diverse profesii, nu numai medici (sunt ingineri, profesori universitari,ingineri constructori, arhitecţi) şi că persoanele implicate în conducerea şi susţinerea lui sunt: vicepreşedintele Clubului, care este cadru universitar Nabil El Naber, dr.Adwan Khaldoun, şi dr. Kamil Sewdan (un medic care şi-a pus la dispoziţie proprietatea, casa , gradina ca acolo să fiinţeze sediul Clubului acesta, acolo un fel de sediu social .)

Clubul a fost apreciat şi vizitat de preşedinţii României, prim miniştri, miniştrii de externe etc apreciat deopotrivă de autorităţile române şi iordaniene. Este sprijinit de Ambasada României în Iordania şi de Ambasdorul României la Amman , E.S. Nicolae Comănescu dar şi de Ambasadorul Iordaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Saker Malkawi.

Evident, şi de această dată remarcăm sprijinul deosebit şi implicarea autorităţilor române, în special, cum e şi firesc, a dr. Raed Arafat, pentru care acest Congres este într-un fel o datorie de suflet, o modalitate de întărire a colaborării medicale între cele două ţări dar şi o formă de omagiu adusă calităţii şcolii româneşti de medicină.

Nu în ultimul rând trebuie amintit că Centru Cultural European Român Pan Arab prin efortul şi tenacitatea preşedintelui dr. Dirar Kutaini, el însuşi medic de origine siriană care a studiat în România, a creat o filială a CCERPA la Amman, legăturile dintre Centrul de la Bucureşti şi cei din Iordania fiind foarte strînse şi reuşind să afirme colaborarea intensă pe diferite planuri.

Vor mai fi multe de spus şi de scris după derularea acestui prestigios eveniment care aduce în prim plan ideea de perfecţionare profesională în domeniul medicinei, pe cea de cooperare internaţională dar şi pe aceea de căldură sufletească şi readucere aminte, un fel de omagiu adus vremurilor în care cei care sunt azi medici renumiţi ,erau încă studenţi pe băncile facultăţilor româneşti la Iaşi, Bucureşti, Braşov, Cluj Napoca, Timişoara sau Craiova ori Petroşani. Bravo lor că ştiu să îşi aducă aminte de România în acest fel nobil şi constructiv.

Cleopatra Lorinţiu

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume.