vineri, noiembrie 22, 2024

SE VA ALCĂTUI O ENCICLOPEDIE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

„Acest an trebuie să fim mai uniţi ca niciodată şi împreună să realizăm cât mai multe proiecte pentru păstrarea identităţii culturale, lingvistice a românilor noştri de pretutindeni. (…) Practic va fi vorba de câteva proiecte concrete care vor veni în sprijinul acestora, începând de la susţinere, cu expertiza noastră, a unor cursuri pe care dânşii le vor desfăşura pentru românii de pretutindeni cu privire la studiul istoriei poporului român şi nu numai, de asemenea realizarea unei enciclopedii a românilor de pretutindeni”, a declarat ministrul Natalia Intotero, cu prilejul semnării protocolului.

„Cred că astăzi este o zi istorică pentru românii de pretutindeni în Anul Centenar, un an foarte important pentru toţi românii, indiferent de locul unde trăiesc sau locuiesc pretutindeni în lume.

Ea a punctat şi participarea MRP şi a academicienilor la taberele care se desfăşoară în prezent pentru tineri din afara graniţelor.

„Avem taberele ARC. În acest an, am suplimentat cu 1.000 de locuri numărul participanţilor, practic de la 2.000 am crescut la 3.000, iar dânşii, cu expertiza lor, vor participa la cursuri, în special de istorie. (…) Aceste tabere se desfăşoară la Sulina, Tulcea şi Oglinzi, Neamţ, iar pentru seria de vară vom avea 2.700 de locuri, pentru seria de iarnă vom mai avea încă 300 de locuri în judeţele Gorj şi Hunedoara”, a spus Intotero.

Preşedintele Academiei Române a declarat că elita românească ce trăieşte în diaspora trebuie să simtă că ţara o sprijină.Ioan Aurel Pop a menţionat că se intenţionează organizarea de cursuri de Limba română pentru comunităţi care trăiesc printre români, cum sunt, de pildă, găgăuzii în Republica Moldova.
Preşedintele Academiei Române a declarat că elita românească ce trăieşte în diaspora trebuie să simtă că ţara o sprijină.Ioan Aurel Pop a menţionat că se intenţionează organizarea de cursuri de Limba română pentru comunităţi care trăiesc printre români, cum sunt, de pildă, găgăuzii în Republica Moldova.

Ea a subliniat importanţa educaţiei pentru MPR. „Prioritatea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni între domeniile de finanţare ale noastre este educaţia şi am constatat încă o dată în deplasările pe care le-am avut în afara graniţelor ţării – avem un număr foarte mare de părinţi care solicită extinderea cursurilor de Limba română, dar şi a cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie desfăşurate prin sprijinul Ministerului Educaţiei cu profesorii de la Institutul Limbii Române. De asemenea, foarte importantă pentru ei e partea culturală şi în acest sens implicarea Academiei este extraordinară”, a subliniat ministrul.

Preşedintele Academiei Române a declarat că elita românească ce trăieşte în diaspora trebuie să simtă că ţara o sprijină.

„Protocolul este activ pentru toată perioada aceasta care a mai rămas până la finalul calendaristic al anului şi eu cred că el va continua şi în viitor. Organizăm şcoli de vară, întâlniri, cursuri pentru elita românească ce trăieşte în diaspora şi care trebuie să simtă că ţara o sprijină, că intelectualii din ţară sunt alături şi că noi suntem una, de aceea cred că e important acest protocol. El va rodi prin lucruri de remanenţă, prin lucruri de permanenţă şi lucrurile de permanenţă sunt volumele de studii care să rămână, sunt monumente care trebuie să umple teritoriul ţării şi care să amintească de faptul că suntem conştienţi de Centenar”, a afirmat Ioan Aurel Pop.El a precizat că protocolul vizează tot poporul român care trăieşte în diaspora.

ziua-romanilor-de-pretutindeni-sarbatorita-la-bucuresti-192„Avem acţiuni importante în Republica Moldova, unde trebuie să mergem cu un mesaj ferm şi puternic de românism în limba română, contracarând acţiuni care se desfăşoară acolo şi care sunt îndreptate împotriva spiritului românesc. Vrem să mergem în Bucovina de Nord, vrem să mergem în Maramureşul istoric, vrem să mergem la românii din Ungaria, la românii din Serbia (…) şi peste tot acolo unde e nevoie ca vocea noastră să se audă”, a subliniat preşedintele Academiei.

Potrivit MPR, acest protocol va oferi studenţilor români burse dedicate consolidării expertizei academice în problematica diasporei, va întări legăturile dintre profesorii de limba română şi istoricii români din ţară şi din afara graniţelor şi va sprijini la realizarea de materiale didactice destinate tinerilor vorbitori de limbă română de pretutindeni.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.