Zaman Romania

România: Un filantrop turc a murit după ce a pierdut lupta cu cancerul la creier


Un filantrop și om de afaceri turc care locuia în România a murit după ce a pierdut lupta cu cancerul la creier, conform Romanya Haber.

Ali Akın, care a fost una dintre primele victime ale epurării a sistemului din Turcia, s-a stins din viață, vineri, în locuința din București, după ce a fost tratat timp de 10 luni pentru cancerul la creier.

Omul de afaceri, în vârstă de 59 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală, în luna martie, însă a continuat tratamentul acasă din cauza condițiilor epidemice.

Ali Akın, născut pe 25 noiembrie 1962, a fost un personaj cheie în cadrul farmaciei Akın, pe care a condus-o în Konya. 

Remarcându-se prin dexteritatea sa în relațiile umane și personalitatea sa binevoitoare, Akın a servit ca președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri și Industriașilor Activi (AKTİSAD) timp de mulți ani, ghidând lumea afacerilor.

Una dintre primele victime 

Akın a fost unul dintre primii care au suferit din cauza presiunilor guvernului turc împotriva comunității susținătorilor Mișcării Gülen. Toată averea și conturile lui Akın au fost confiscate. Astfel, acesta a venit în România, în 2016, ca să-și găsească un rost în România, unde și-a deschis o mică afacere 

Soția lui Akın, cu care are patru copii, a putut să vină în România în urmă cu doi ani, împreună cu mezinul familiei, în vârstă de 12 ani. Restul copiilor sunt stabiliți în alte țări din Europa.

Ali Akın a fost înmormântat în cimitirul musulman din capitala București.