vineri, iulie 10, 2026

România a înregistrat cea mai mare creştere economică, în ritm anual, din UE

Cu un avans de 7% în trimestrul al patrulea din 2017, comparativ cu perioada similară a anului 2016, România a înregistrat cea mai mare creştere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada octombrie – decembrie 2017, arată o estimare preliminară, publicată miercuri de Eurostat.

Comparativ, produsul intern brut al zonei euro a crescut cu 2,7%, şi cu 2,6% în UE, în trimestrul patru 2017 comparativ cu trimestrul patru 2016. Datele Eurostat arată, însă, că ritmul de creştere a economiei româneşti a încetinit în trimestrul patru 2017, până la 7%, după un avans de 8,5% în trimestrul al treilea.

ESS_ENG_RGBPe ansamblul anului 2017, PIB a crescut cu 2,5% atât în UE, cât şi în zona euro.

De asemenea, în trimestrul patru comparativ cu trimestrul al treilea, ritmul de creştere a economiei româneşti a încetinit semnificativ până la 0,6%, de la un avans de 2,4% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea. În acest caz, avansul economiei româneşti este identic cu cel înregistrat în UE şi zona euro, unde PIB a crescut cu 0,6% comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 0,7%.

Datele publicate de Eurostat sunt similare celor anunţate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit căruia economia România a consemnat un avans de 7% în anul 2017 comparativ cu anul precedent, iar în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de perioada similară din 2016, avansul Produsului Intern brut a încetinit la 6,9% (serie brută) de la 8,8% în T3. Faţă de trimestrul III din 2017, în ultimele trei luni ale anului economia României a crescut cu 0,6%.

Aliații NATO pregătesc contracte de înarmare de zeci de miliarde de dolari la summitul de la Ankara

Statele membre ale NATO sunt pregătite să anunțe contracte de înarmare în valoare de „zeci de miliarde de dolari” în cadrul summitului...