Zaman Romania

Români din comunitățile istorice, laureați ai Galei ICR a premiilor de excelență

Cea de-a doua ediție a Galei premiilor de excelență pentru românii din comunitățile istorice și-a desemnat câștigătorii, luni, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Teatrul Național din București.

Organizat de Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcția Români din Afara Granițelor, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, evenimentul a prilejuit recunoașterea contribuției unor personalități ale vieții socio-culturale din cadrul comunităților românești la păstrarea identității naționale, prin promovarea limbii și culturii române în țările de reședință.

Premiile au fost oferite de Institutul Cultural Român, iar patru dintre acestea de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, partener al ICR în organizarea evenimentului.

De asemenea, au fost premiați Svetlana Stoinov — director al Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat, Regiunea Autonomă Găgăuzia, și Vasile Kovaliov, fost deținut politic, originar din zona Nistrului, care a petrecut 64 de ani în cea mai cruntă regiune a Gulagului, Kolyma, ultimul basarabean supraviețuitor al lagărelor cu regim sever din Estul Extrem al Siberiei.

Postul 10 TV, care difuzează producții media din cadrul proiectului Unirea TV, a primit un premiu pentru debut pe piața media din Republica Moldova, pentru promovarea valorilor românismului și spațiului informațional comun.

Din regiunea Cernăuți au primit premii: Aurica Bojescu — președinte executiv al Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale și Secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”; Eugen Tovarnitschi — directorul liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu.

Din Maramureșul istoric au fost premiați: Ion Botoș — președinte al Asociației „Dacia”, promotor al românismului în regiunea Transcarpatia, partener anul trecut în proiectele derulate de ICR; Adriana Pop — directorul liceului românesc din Slatina (Solotvino); Elena Șiman — vicepreședintele Asociației „Speranța” din Slatina (Solotvino), dirijor al corului bisericii ortodoxe române „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Slatina (Solotvino).

Un premiu special a primit Elena Nandriș, primarul localității Mahala, din regiunea Cernăuți, strănepoata Aniței Nandriș, autoarea volumului „20 de ani în Siberia”, apărută la Editura Humanitas. „Prin cartea Aniței Nandriș, Mahalaua noastră e cunoscută pe tot globul. Cine știe ce înseamnă durere, durere de limbă, durere de grai, durere de pământul tău, durere de țară, țara ta natală! De locul unde te-ai născut! Aestea nu-s vorbe goale! Asta e prin ceea ce trecem noi. Că voi aveți. Prețuiți! Pentru că noi, ca să putem vorbi, să ne-nțelegeți ce spunem, luptăm! Doamne ajută”, a spus Elena Nandriș.

Din Timoc, au fost premiați: Slavoljub Gacovic — etnograf, profesor de istorie și arheologie; Filip Paunelovici — etnograf, specialist în dansuri populare, costume, obiceiuri ale românilor din Valea Timocului; Stefan Radovanovic — artist popular, instrumentist, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale.

Comisia de jurizare a decis și acordarea unor premii onorifice, unor persoane care promovează prin activitatea domniilor lor românismul și valorile noastre comune acolo unde se află: Anca Corfu — consul general al României la Cahul, Eleonora Moldovan — consul general al țării noastre la Cernăuți, Roxana Iorgulescu — jurnalist RRI, Liliana Văduva — producător TVRI, Gina Ștefan — jurnalist AGERPRES, preot Mihai Hau — consilier patriarhal, Patriarhia Română, Ion Varta — directorul Arhivelor de Stat de la Chișinău, Cătălin Josan — solist.

Premiile au fost înmânate de Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru românii din afara granițelor din Camera Deputaților, Mircea Druc, prim-ministru al Republicii Moldova în perioada mai 1990 — mai 1991, Michael Tița, consilier patriarhal, coordonatorul Sectorului relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe din cadrul Patriarhiei Române, Nicolae Brânzea, director general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, Cristina Lorenț, director TVR Internațional, Radu Baltasiu, directorul Direcției Români din Afara Granițelor din cadrul ICR.

Gala a inclus momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Maria Gheorghiu, Veta Biriș, Vlad Miriță, Eliza Nirlu, Cătălin Josan, Cristofor Aldea Teodorovici, Ilie Caraș.

„Toți românii din afara țării merită atât atât atenția, cât și dragostea noastră”, a afirmat președinte al ICR, Radu Boroianu.

El a pledat pentru „sădirea” în sufletele românilor de pretutindeni a „dragostei de unire sufletească”, care „trebuie să fie neapărat românitatea și românismul, dincolo de granițe, dincolo de statalități istorice sau întâmplătoare”.

„E nevoie să ne simțiți alături de dumneavoastră indiferent unde v-ați afla, dincolo de păstrarea identității, dar, de multe ori și pentru recăpătarea identității”, a adăugat acesta. La eveniment a fost prezent și ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac.Agerpres