Bujorii de stepă, denumiți științific Paeonia tenuifolia, din Rezervația botanică de la Zau de Câmpie, judeţul Mureş, singurul loc din Europa în care această floare a supraviețuit, au început să înflorească.
„Zilele acestea au început să apară primii bujori, iar peste alte câteva zile va începe simfonia celor mai frumoase flori de prin pârțile acestea. Au înflorit 15-20 de bujori, dar dacă plouă şi e mai rece nu înfloresc. Aşa că perioada maximă de înflorire va fi undeva pe la sfârșitul săptămânii viitoare, mai ales că de mâine se anunță soare. Ca în fiecare an, ne așteptăm la un flux mare de vizitatori, dar singura mea rugăminte este ca aceștia să respecte zona rezervației, să circule pe potecă pentru a nu distruge plantele mici”, Ciprian Cenan.
An de an, Rezervația Botanică de la Zau de Câmpie, locul situat la cea mai mare altitudine din întreaga lume în care crește minunatul bujor de stepă (Paeonia tenuifolia), este vizitat de către mii de iubitori de natură și de frumos. Fiindcă în 2017 bujorii de stepă de la Zau de Câmpie s-au grăbit să înflorească încă din luna lui Prier, iar primăvara acesta a avut și câteva zile de iarnă, frumoasele inflorescențe ale bujorilor au făcut cunoștință cu omătul.
„Am fost în vizită, am fotografiat rezervaţia, am mai stat pe lângă domnul Călugăr, dar trebuie să mă pun la punct. Destul de greu a început acest sezon fără Octavian Călugăr, se simte lipsa dânsului fiindcă el era tot timpul acolo, mie îmi e destul de greu, eu sunt fotograf de profesie. Acum trebuie să mă împart şi să învăţ să mă ocup de bujori şi e destul de complicat”, a arătat custodenle Ciprian Cenan.
Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost dezvoltată datorită efortului de peste 60 de ani depus de regretatul custode onorific Marcu Sâncrăianu, continuat de ucenicul acestuia, Octavian Călugăr, până în luna septembrie 2017.
Această rezervaţie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, şi deţine peste 50.000 de exemplare pe o suprafaţă de 3,5 hectare, împărţită în două loturi.
https://ro-ro.facebook.com/bujoruldestepa/
Bujorul de stepă este o plantă extrem de firavă, care cândva exista în Europa, însă treptat a dispărut, fiindcă moare imediat dacă este culeasă pentru a fi pusă în vază, iar pentru a o înmulţi este nevoie de o atenţie specială.Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, depinde de temperatură, rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime de 10-30 de centimetri şi au florile de culoarea roşu aprins.
Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost expusă la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei. Bujorul de stepă se presupune că a ajuns la Zau de Câmpie acum 10.000 de ani, în perioada postglaciară. Înainte, arealul de răspândire era mult mai mare, nu doar în zona Zaului de Câmpie, ci şi în apropiere de Varna, în Bulgaria.Rezervaţia mureşeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie şi a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.
foto preluare prin bunavoinţă http://www.monitorulcj.ro/actualitate/35795-unica-rezervatie-de-bujori-de-stepa-din-europa-in-pericol-specialistii-clujeni-implicati-in-actiunea-de-salvare#sthash.cTBK3AYW.dpbs