De la preşedinte la ministru de Externe, politicienii germani devin tot mai critici la adresa Turciei. La Berlin se vorbeşte despre posibile reacţii dure. În răstimp, Ankara dă semnale timide de cedare.
După alte arestări ale unor cetăţeni germani în Turcia, criticile politicienilor germani la adresa preşedintelui Tayyip Recep Erdogan şi a politicii sale au ajuns la paroxism. „Atât de negative ca azi nu au fost niciodată relaţiile cu Turcia”, a declarat Kristian Brakel, expert în cadrul Societăţii Germane pentru Politică Externă (DGAP). Totuşi în opinia sa, „e de mirare că reacţiile mai intense abia acum îşi fac apariţia”.
Colegul său din cadrul Fundaţiei Ştiinţă şi Politică (SWP), Günter Seufert, e şi el de părere că relaţiile cu Ankara au intrat într-o nouă fază. „Palpitant în privinţa acestei dezbateri este faptul că între timp toate partidele germane critică Turcia şi astfel aceste critici au devenit mai pregnante.”
Recent şi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat clar nemulţumit de evoluţiile din Turcia. Pentru el e „o chestiune de respect faţă de propria persoană” să dea Turciei „semnale de oprire” pe fundalul încălcării drepturilor omului şi a mijloacelor antidemocratice folosite acolo. Anterior, şeful diplomaţiei de la Berlin, Sigmar Gabriel, anunţase deja o „reajustare” a politicii germane faţă de Turcia. Din ea face parte şi recomandarea de a evita călătoriile în ţara de la Bosfor, adresată de Ministerul de Externe de la Berlin turiştilor germani.
Retorică aprinsă…
În plus, se zvoneşte că în curând nu vor mai exista garanţii oficiale pentru asigurarea afacerilor pe care le derulează companiile germane în Turcia. Pentru a supune Ankara unor presiuni suplimentare, se discută de asemenea despre stoparea creditelor pentru investiţii şi a ajutoarelor economice.
În opinia deputatei Sevim Dagdelen, membră a Partidului Stângii (Die Linke), expertă în relaţii internaţionale, avertismentele guvernului federal nu sunt suficiente. „Simple efecte sonore nu-l vor impresiona pe despotul şi răpitorul de ostatici turc”, consideră ea, cerând acţiuni concrete, mergând până la suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE.
Expertul SWP Seufert crede însă că şi numai ameninţările ar putea avea efect. „Recomandarea Ministerului de Externe de a evita călătoriile în Turcia nu este un avertisment propriu-zis, dar influenţează rezervările făcute de turiştii germani. La fel cum stoparea garanţiilor şi creditelor pentru economie ar putea estompa apetitul pentru afaceri cu Turcia.”
Un prim semn că Ankara este dispusă să dea înapoi ar putea fi retragerea listei adresate de guvernul turc Interpolului, care cuprindea 700 de companii germane acuzate că sprijină terorismul. De asemenea, Seufert a declarat că-şi poate închipui apariţia unor semnale pozitive în controversatul proces intentat unor ziarişti ai cotidianului Cumhuriyet. „Dacă aceştia vor fi eliberaţi, înseamnă cu Turcia nu este, măcar în această chestiune, interesată de o escaladare.”
…sau resemnare
„Gata cu gluma, a venit vremea ca guvernul de la Berlin să ia o atitudine clară”, afirmă Özcan Mutlu, deputat ecologist în Bundestag. Dar chiar dacă este total de acord cu criticile formulate la adresa Turciei, el nu crede că acestea au fost rostite la momentul potrivit. „Cred că, între timp, a devenit prea târziu”, a spus el. Nemulţumit este Mutlu mai ales de poziţia Angelei Merkel. Aceasta a fost în ultimele 18 luni de cinci ori în Turcia şi nu a vorbit niciodată de încălcarea drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare şi nici nu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai opoziţiei. „Ankara interpretează asta ca pe o slăbiciune”, a avertizat Mutlu.
Nici expertul DGAP Brakel nu îşi mai face speranţe. „Guvernul turc a înaintat deja foarte mult pe acest drum şi nu cred că ar mai putea efectua viraje”. Şansele au fost deja irosite. Chair dacă în ultima vreme vreme cel mai important atu al turcilor în controversele cu vecinii săi europeni, în speţă ameninţarea că va denunţa înţelegerea cu UE vizându-i pe refugiaţi, punând în mişcare numeroşi migranţi spre Europa prin Marea Egee, şi-a pierdut din pregnanţă. O astfel de perspectivă a devenit mai degrabă improbabilă. De aceea, Bruxellesul şi Berlinul ar putea discuta cu Ankara cu mai multă încredere în capacităţile proprii, susţine deputatul Mutlu. „Ankara are nevoie de noi, nu viceversa”, a subliniat el.
Autor: Heiner Kiesel/ia (DW)
