luni, noiembrie 18, 2024

Redactorul-şef al ediţiei online a publicaţiei turce Cumhuriyet a fost arestat, pe fondul unor percheziţii la nivel naţional

Autorităţile turce au efectuat percheziţii la nivel naţional, în urma cărora au arestat aproximativ 57 de foşti angajaţi ai Bursei din Istanbul. În total, au fost emise 102 mandate de arestare, ceea ce îndeamnă că sunt căutaţi încă 45 de suspecţi, potrivit agenţiei naţionale de ştiri din Turcia, Anadolu.

Aproximativ 150.000 de persoane sunt anchetate în dosarul puciului eşuat, 49.000 dintre acestea aflându-se în arest pe durata procesului. 12 directori şi autori de editoriale ai ziarului de opoziţie Cumhuriyet se numără printre cei aflaţi în arest, sub suspiciunea de terorism. Într-un incident separat, autorităţile turce l-au arestat pe redactorul şef al ediţiei online a Cumhuriyet, potrivit agenţiei de presă Doğan.

„Sunt în arest”, a scris pe Twitter Oğuz Güven, fără a oferi detalii cu privire la situaţia sa. Potrivit agenţiei Anadolu, arestarea lui Oğuz Güven are legătură cu un articol privind decesul procurorului şef din Denizli, Mustafa Alper. Acesta şi şoferul său, Muzaffer Akşehirli, au murit după ce un camion a intrat în maşina lor./ RRI

 

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.