luni, decembrie 9, 2024

Războiul vizelor între Washington și Ankara

Turcia a anunțat duminică seară că încetează să mai elibereze vize americanilor, cu excepția vizelor de imigrare, ca răspuns la o decizie de același fel luată de Washington, transmite AFP.

„Evenimentele recente au constrâns guvernul turc să reevalueze angajamentul guvernului Statelor Unite în favoarea securității instalațiilor și personalului misiunii turce”, a informat pe Twitter ambasada Turciei la Washington.

„Cu scopul de a reduce numărul vizitatorilor în reprezentanțele noastre diplomatice și consulare din Statele Unite în timpul acestei evaluări, am suspendat toate serviciile de vize pentru cetățenii americani în toate reprezentanțele diplomatice și consulare”, potrivit acestui text.

Restricțiile turce merg aparent mai departe decât cele decise de Statele Unite care, anterior, anunțaseră suspendarea eliberării de vize în toate misiunile diplomatice americane din Turcia, dar numai pentru vizele „ne-imigranților”. Acestea se eliberează persoanelor care călătoresc pentru turism, tratamente medicale, afaceri, lucru temporar sau studii. Vizele de imigrație se aplică solicitanților de reședință permanentă sau de cetățenie.

O primă versiune a comunicatului autorităților turce publicat pe Twitter afirma că această decizie se aplică „vizelor figurând în pașapoarte”.

Potrivit versiunii ulterioare, „măsura se aplică vizele (aplicate pe pașapoarte), precum și vizelor electronice și celor obținute la granițe”, lăsând nelămurită situația persoanelor care au obținut deja o viză.

Washingtonul anunțase aceste dispoziții ca urmare a arestării unui angajat al consulatului american de la Istanbul.


 

 

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.