vineri, iulie 26, 2024

Proiectul ‘România Competitivă’: sprijin pentru diaspora

Autoritățile se gândesc la programe pentru susținerea antreprenoriatului în România dedicate românilor din diaspora

Dezvoltarea de programe pentru susținerea antreprenoriatului în România destinate românilor din diaspora, prin facilitarea unei scheme de minimis dezvoltată de Ministerul Afacerilor Externe – prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni -, în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene, reprezintă una dintre temele discutate marți la cea de-a șaptea sesiune de consultări ale proiectului ‘România Competitivă’ privind Diaspora și mobilitatea forței de muncă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), dezbaterea s-a concentrat în jurul următoarelor obiective: promovarea migrației de întoarcere prin promovarea informațiilor de interes pentru diaspora în mod consecvent în spațiul virtual (website) și prin misiunile diplomatice, precum și prin eliminarea obstacolelor de ordin administrativ pentru cei care doresc să revină în țară (ex: flexibilizarea și debirocratizarea procesului de echivalare a studiilor realizate în străinătate, recunoașterea vechimii în muncă etc.), dezvoltarea de programe pentru susținerea antreprenoriatului în România pentru românii din diaspora prin facilitarea unei scheme de minimis dezvoltată de MAE, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu MFE, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 — 2020, flexibilizarea procesului de admisie pentru cetățenii din state terțe, în vederea atragerii de personal înalt calificat.

De asemenea, participanții la discuții au pus accent și pe centralizarea motivelor pentru care românii aleg să părăsească țara pe baza unui studiu reprezentativ statistic (în acest moment există doar inițiative private și necentralizate care au identificat ca principale cauze birocrația, lipsa de încredere în autorități, calitatea sistemului de sănătate și educație), importanța mapării diasporei în vederea lansării unei campanii integrate de comunicare și dezvoltare de parteneriate, dezvoltarea unor instrumente care să faciliteze accesul investitorilor la informații despre oportunitatea de a investi într-un domeniu sau de a deschide o afacere, documentația necesară etc. (Ghid investițional), corelarea cifrelor legate de școlarizare cu piața muncii, atragerea forței de muncă care să acopere deficitul pe toate palierele (nu doar în ceea ce privește personalul calificat), posibilitatea de a dezvolta acorduri bilaterale sau convenții specifice cu anumite state (ex: Republica Moldova) care să faciliteze accesul pe piața muncii din România, în funcție de nevoi.

„Resursele bugetare necesare pentru implementarea măsurilor propuse de inițiatorii României Competitive pentru domeniul Diaspora și mobilitatea forței de muncă sunt detaliate în cadrul documentului dedicat care poate fi accesat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Cea de a șaptea sesiune de consultare, cu tema Diaspora și mobilitatea forței de muncă, din seria celor 16 consultări ce au loc pe marginea proiectului ‘România Competitivă’, s-a desfășurat marți, la Casa Academiei Române. La masa dezbaterilor s-au reunit reprezentanți ai Departamentului pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor din cadrul Administrației Prezidențiale, Ministerului Afacerilor Externe — Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Băncii Naționale a României, Academiei Române, ai mediului de afaceri și sectorului academic.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,