Proiectul ”Descoperă Timişoara”, lansat şi promovat de istoricul Ioan Haţegan şi muzicologul Luciana Ianculescu, continuă cu un nou traseu turistic cultural, dedicat personalităţilor veacurilor XIX-XX, pe parcursul căruia aflăm că teoria neeuclidiană, ”născută din nimic”, a fost zămislită aici de tânărul matematician Janos Bolyai, că prima dragoste a lui Beethoven îşi doarme eternitatea în această cetate, despre florarul Muhle, învestit de însuşi împăratul Franz Iosef ca ”florar al Curţii de la Viena”.
Din petalele trandafirilor cultivaţi aici se făceau parfumurile Chanel, că în mătăsurile fabricate la Timişoara se îmbrăcau regine, iar superbul vals ”Valurile Dunării” a fost compus de timişoreanul Iosif Ivanovici şi nu de Strauss, sau că pentru scriitorul Camil Petrescu Timişoara era Heidelberg-ul tinereţii sale.
Veacul al XIX-lea a adus în Timişoara paşii unui tânăr matematician, Janos Bolyai, care făcea stagiul militar în garnizoana austriacă din Piaţa Libertăţii şi care avea să afirme ”Din nimic am creat o lume nouă”, după ce a descoperit prin studiu teoria neeuclidiană.
”În cazarma din colţ a locuit Janos Bolyai, care în 1823 a descoperit teoria neeuclidiană şi spune ‘Din nimic am creat o lume nouă’, trimiţându-i tatălui său documentele teoriei, faţă de care tatăl Farkas a reacţionat trist: ‘Vorbeşti copilării. Cum poţi tu să scoţi această teoremă, când Gauss şi Lobacevski s-au străduit de 30 de ani să o descopere şi nu au reuşit?’. Strada pe care a locuit îi poartă astăzi numele. Pe atunci trăia în Timişoara şi prima iubită a lui Ludwig van Beethoven, Johanna (Janette) von Honrath, înmormântată în cimitirul din Calea Lipovei. În colţ era cazarma unde a trăit Janos Bolyai, unde se făcea cultură, ştiinţă, iar vizavi era cazinoul, erau jocurile de noroc, unde tatăl lui Lenau jucase şi îşi pierduse toată averea, la hanul ‘Trompeta’, unde a înnoptat A.I. Cuza, în martie 1868, în drumul spre exil, fiind primit aici cu toate onorurile unui şef de stat”, deapănă istoriile, pentru AGERPRES, muzicologul Luciana Ianculescu.
La sfârşitul secolului XIX, edilii Timişoarei aveau bani suficienţi cât să dea oraşul pe mâna tânărului arhitect Szekely Laszlo, de 33 de ani, sărac, dar foarte priceput, cu studii făcute la Budapesta pentru că nu avea bani de nivelul Vienei, care a creat imaginea oraşului de astăzi.
Lumea bună a oraşului crăiesc voia palate ca în Capitala Coroanei, Viena, şi luxul Parisului, refuzând să mai accepte imaginea deprimantă a spaţiului liber de aproape un kilometru, destinat supravegherii pentru apărarea cetăţii. Până pe la anul 1892 se dărâmă zidurile cetăţii, făcând legătura cu cartierele mărginaşe, iar edilii i-au încredinţat tânărului arhitect responsabilitatea arhitecturii noului oraş.
A construit Corso (între Operă şi catedrală, n.r.) cu toate palatele, cu excepţia palatului Lloyd, şi pe unde se plimbau doar nobilii, proprietarii palatelor şi lumea bună din înalta societate, iar pe partea opusă, Surogat, pe unde circulau soldaţii, subretele, elevii.
