vineri, noiembrie 22, 2024

PRO ETNICA DE LA SIGHIŞOARA

Directorul Asociaţiei Centrul Educaţional pentru Tineret Sighişoara (ibz), Volker Reiter, organizatorul Festivalul Intercultural ”ProEtnica” de la Sighişoara, a declarat că mesajul celei de-a XVI-a ediţii, care a debutat miercuri, este unul de pace şi colaborare între comunităţile naţionale.

„De 18 ani organizez acest festival – două ediţii nu au avut loc, deci suntem la ediţia a XVI-a. Mă bucur că am reuşit să facem aceste 16 ediţii. Sunt încăpăţânat rău, fiindcă altfel nu se putea să avem aceste 16 ediţii, câteodată era imposibil, dar am reuşit să aibă continuitate şi să devină tradiţie. Cu cât mă gândesc mai mult de ce facem acest festival, cu atât răspunsul e mai simplu: să ne străduim cu toţii să fie pace, să nu încercăm să fim naţionalişti şi să colaborăm între noi. Cu toate prejudecăţile, sunt adeptul ‘politically correct’ – asta ne face să vorbim despre modalităţi, ceea ce, după părerea mea, este important şi pentru acest lucru există acest festival. Dorim să comunicăm pe mai multe niveluri – pe nivel ştiinţific, bineînţeles, pe nivel artistic, să cântăm, să dansăm, dar un element important al festivalului este promovarea interacţiunii participanţilor vizitatori cu artiştii. Am refuzat să fie prea multă pază lângă scenă, tocmai pentru a fi o scenă deschisă, nu dorim o împărţire între public şi artişti”, a afirmat Volker Reiter, într-o conferinţă de presă.

foto 2 proetnica
un alt principiu fără de care nu se poate organiza acest festival este voluntariatul din partea comunităţilor.

Directorul ibz a subliniat că un alt principiu fără de care nu se poate organiza acest festival este voluntariatul din partea comunităţilor.

„Peste 600 de reprezentanţi ai comunităţilor care vin pe banii lor – cheltuielile de transport sunt suportate de comunităţi – iar artiştii sunt voluntari. Fără acest voluntariat nu s-ar putea organiza acest festival. Este un efort remarcabil din partea lor şi ideea este să se prezinte. Aşa a reuşit festivalul să se dezvolte. Din acest an este un festival internaţional prin prezenţa sorabilor din Germania, de asemenea, un lucru mare, să învăţăm reciproc, minorităţile din România cu minorităţile din străinătate”, a susţinut Reiter.

foto 3 proetnica
începând din acest an, Festivalul ‘ProEtnica’ a fost extins la cinci zile şi astfel structura celei de-a 16-a ediţii va fi puţin schimbată faţă de ediţiile precedente: dimineaţa vor fi comunicări ştiinţifice, mese rotunde, lansări de carte, în timp ce după-amiaza vor avea loc programele artistice pe scena principală.

Pe toată durata festivalului vor funcţiona standurile şi expoziţiile minorităţilor naţionale.Deschiderea oficială a celei de-a 16-a ediţii a ProEtnica, cel mai mare festival interetnic din România, care reuneşte peste 600 de reprezentanţi ai tuturor minorităţilor recunoscute din ţară, a avut loc miercuri, în Cetatea Sighişoara, în prezenţa autorităţilor locale şi guvernamentale, precum şi a ambasadoarei Israelului la Bucureşti, Tamar Samash.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.