sâmbătă, aprilie 27, 2024

Povestea dureroasă a polițistului care din luptător împotriva terorismului a devenit terorist

Un ofițerul care fusese  grav rănit într-o explozie, a fost dat afară de pe patul de spital. Acesta a fost eliberat după 13 luni de detenție. După 8 ani de viață profesională petrecută în serviciul de operațiuni speciale, comisarul a fost condamnat la 6 ani și 3 luni sub învinuirea de apartenență la presupusa organizație teroristă Gülen. Fostul comisar de 32 de ani care a fugit prin Grecia, își căuta refugiu în Elveția împreună cu soția și copiii săi.

Din motive de securitate Bold Media a schimbat  numele acestuia cu pseudonimul Ahmet Gün. Cetăţeanul a absolvit academia în 2008 și a devenit comisar în trupele speciale. Viața profesională și-a petrecut-o în regiunea de sud-estul a țării. A participat la numeroase operațiuni, deasemenea a luat parte şi la misiuni de luptă.

Ahmet Gun în ziua de 29 iunie 2016 pe când  era în misiune într-un vehicol blindat  a fost grav rănit în urma unei explozii a unui dispozitiv artizanal plasat pe șosea.

A fost dus la cel mai apropiat spital în Kızıltepe. Apoi el a fost transferat la Spitalul Facultății de Medicină din Gaziantep, care se află la 310 km distanță.

În timp ce este tratat la spital, are loc tentativă de lovitură de la data de 15 iulie.

„Pe 17 iulie, am fost  sunat pe când eram în spital, de șeful poliției din orașul Batman, unde eram detașat. Acesta mi-a transmis că am fost demis și că ar trebui să semneze un document”declară el. Comisarul Ahmet a transmis că se află sub tratament la spital în  Gaziantep. Ahmet Gün explică acest gest: directorul a fost puțin surprins. A transmis problema poliției din Gaziantep. Care după un timp a venit la spital și l-au pus să semneez documentul prin care era eliberat din funcției. La scurt timp printr-un decret şi-a pierdut toate drepturile.

A fost arestat pe când avea mâinile bandajate

Comisarul Ahmet Gün, după ce a fost demis, a împărtășit aceeași soartă a zeci de mii de victime în Turcia. Șomer, a fost exclus din societate, cei mai apropiați  nu-l mai salutau. Și mai greu a fost când a fost arestat ca terorist, pe când el arestase teroriști. Ahmet Gün povestește ziua în care a fost arestat: „De dimineață m-au sunat și mi-au spus că a doua zi trebuie să mă prezint la Tribunalul din Gaziantep. Cu toate acestea, am mers. Chiar dacă eram bandajat, mi-am pus costum și m-am prezentat. Am intrat la declarație. Mi s-a adus la cunoștință că sunt utilizator de Bylock și există o declarație a unui turnător. Nu am fost de acord. Nu au fost 7-8 minute și am fost trimis la judecătorie cu cerere de arestare. Judecătorul a decis, de asemenea, arestarea în 7 minute. Chiar dacă îmi vedeau bandajele. Și știau  că am fost  rănit în misiune. Nu am vrut să mă folosesc de asta. Oricum nu cred că  merita. Am fost arestat în fața familiei mele.

Ahmet Gün  a spus că familia îl  aștepta afară. Și-a rugat colegii ca să nu îi pună cătușele în fața familiei ci în mașină. Nu dorea ca familia să-l vadă cu cătușe. Această dorință  nu i-a fost acceptată.

Nimeni nu s-a interesat de tratament

Comisarul Ahmet Gün a petrecut 13 luni în închisoarea de tip H din Gaziantep. Nimeni nu s-a ocupat de tratamentul său. El a scris nemumărate petiții și a subliniat că poate să rămână cu sechele permanente. A fost dus la spital doar o singură dată și nici atunci nu i-a fost transmis rezultatul analizelor. Comisarul Ahmet povestește  viața din închisoare:” Închisoarea era supraaglomerată, într-o celulă de  6 persoane erau cazați 14 deținuți. Unii deținuți dormeau jos, dar dacă privim  în termeni generali de la data de 15 iulie,cam așa era pestee tot. În afara de aglomerație și lipsa de tratament nu am fost torturat sau să am alte probleme în închisoare.”

Turnătorul: El nu este un trădător

Ahmet Gün a fost condamnat la 6 ani și 3 luni de închisoare  pe motiv de apartenență la organizație și folosirea  aplicației Bylock. El a fost denunțat ca Gülenist de un coleg. La ultima înfățișare cuvintele colegului care l-a denunțat nu au fost de ajuns “Eu am  dat numele lui, dar eu vă  garantez că el nu este un trădător de patrie.“

Soția mea era singura femeie din lagărul de emigranți

După ce judecătorul a luat hotărârea, Ahmet Gün a fost eliberat. Comisarul Ahmet a rămas singur față în față cu genocidul social. Nu și-a găsit o slujbă. Soția lui a intrat în depresie  din cauza traumelor economice și psihice. Au găsit o cale de ieșire din țară prin a fugi  cu o  barcă.

Ahmet povestește: ” Ca toți emigraniți, am găsit o călăuza și am trecut în Grecia. Aici am fost repartizați într-o tabără de refugiați. Noi eram singura familie, restul erau bărbați singuri. În zilele acelea era cupa mondială la fotbal. Televizoarele erau pe holuri și am văzut o grămadă de bărbați agățați de garduri, dar apoi am înteles că urmăreau meciurile la televizor. Copiii și soția mea erau așa de speriați încât  au plâns  până dimineață. Am rămas acolo timp de cinci zile și singura femeie era soția mea, parcă au trecut 5 ani din viața mea.”

Dozele de medicamente au crescut

Ahmet a mai adăugat: ” Am  ajuns în Elveția cu doi copii mici. Stau într-o tabără al cărei nume nu vreau să îl fac public. Zilele luptei împotriva terorismului, rănirii, detenției și procesului de evadare au afectat-o  cel mai mult pe  soție. Din Turcia soția mea a început să folosească medicamente împotriva depresiei. În Elveția am fost nevoiți să mărim doza medicamentelor de patru ori. Soția mea nu se poate despărți de trecut și  a rămas cu traume. ”

 

 

 


 

 

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org