Poet şi jurnalist, deopotrivă animator cultural şi reporter, Nicolae Băciuţ este unul dintre cei mai activi, mai prezenţi, mai implicaţi autori ai generaţiei sale literare. Îl vom găsi vernisând expoziţii de artă plastiucă în vorbe inspirate, precum cea recentă , târg mureşeană şi care reuneşte nume de plasticieni talentaţi, sau lansând cărţi, ale sale şi cele girate de bunul său gust artistic, adică volume ale altora, poeţi în care crede, tinere talente, poeţi ai generaţiei sale sau dimpotrivă, clasici pe care îi adoră şi cărora le păstrează vie memoria.
Poet de nobilă stirpe culturală, preocupat exclusiv de cultură,mare patriot, cititor pătimaş, critic interesant şi orgininal, Băciuţ a intervievat mulţi autori importanţi la viaţa lui şi în solida lui carieră culturală, autori esenţiai ai culturii române şi şi-a pus amprenta decisiv asupra peisajului literar din ultimii douăzeci de ani prin revista pe care o conduce, Vatra veche, o revista de anvergură şi de acurateţe, un exemplu în materie.
Pentru că iată, tânărul poet Nicolae Băciuţ de care mă leagă o minunată adolescenţă literară pentrecută la Bistriţa şi la liceul “ Liviu Rebreanu” unde am fost colegi, devine poetul matur Nicolae Băciuţ care -şi aniversează cei 60 de ani, o şcoală din Sighişoara, condusă pesemne de dascăli inspiraţi şi iubitori de poezie, a organizat nici mai mult nici mai puţin decât un concurs de recitări din opera sa literară. Şi aşa cum se cuvinte poetul a fost prezent acolo, în sala de clasă, ascultându-i pe elevi, îmi imaginez, atât de emoţionaţi cum recită din versurile sale.
Sunt sigură că ei nu vor uita niciodată în viaţă cum au recitat în faţa poetului!Aşa cum nici noi nu am uitat cum în tinereţile noastre am fost prin preajma marilor poeţi , Nichita Stănescu sau Cezar Baltag, Marin Sorescu sau Anghel Dumbrăveanu, Gheorghe Tomozei ori Ana Blandiana, Constanţa Buzea şi Adrian Păunescu, Petre Stoica şi Marius Robescu, Grigore Hagiu şi Virigil Mazilescu,Ion Murgeanu şi Daniel Turcea ,Florenţa Albu şi Florica Mitroi, şi atâţia alţii de care ne leagă amintiri şi firul nevăzut al poeziei.
Aş zice ,pe lângă firescul La mulţi ani şi La multe poezii, să ne trăiască prietenul Nicolae Băsiuţ, poet de stirpe transilvană care scrie acolo, la Târgu Mureş , şi cuvintele sale se înscriu pe inima ţării româneşti. Cleopatra Lorinţiu