joi, noiembrie 21, 2024

Plan destinat să blocheze conținuturile online ‘cu caracter terorist’

Statele grupului G7, al principalelor state industrializate ale lumii, și cei patru mari giganți ai internetului au convenit asupra unui plan destinat să blocheze conținuturile online ‘cu caracter terorist’, a anunțat vineri ministrul italian de interne, Marco Minniti, a cărui țară deține președinția în exercițiu a G7, transmite AFP.

Miniștrii de interne din statele G7 și reprezentanți ai Google, Facebook, Twitter și Microsoft s-au reunit joi și vineri pe insula italiană Ischia, unde au luat decizia de ‘a pune în aplicare împreună’ un plan de acțiune vizând blocarea ‘conținuturilor cu caracter terorist’, a indicat Marco Minniti, într-o declarație de presă.

‘Este pentru prima dată’ când statele G7 și reprezentanții giganților internetului se află la aceeași masă, a subliniat ministrul italian, amintind că internetul ‘a fost un mijloc de recrutare, de antrenament și de radicalizare important pentru combatanții străini’.

Căderea orașului Raqqa, fieful Statului Islamic (SI) în Siria, ‘este o înfrângere militară foarte dură (pentru SI), dar aceasta nu înseamnă că această grupare nu mai există’, a avertizat ministrul italian.

‘Am abordat în detaliu activitățile de prevenire și am discutat mai întâi despre cum să luptăm împotriva revenirii combatanților străini în țările de origine. Am decis să strângem împreună informațiile și să le punem în comun’, a mai explicat Minniti.

După eliberarea orașului Raqqa, îngrijorările sunt legate mai ales de soarta celor aproximativ 25.000-30-000 de luptători străini, printre care 5.000 veniți din Europa, bine antrenați și susceptibili să se răspândească în multe țări.


 

 

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.