Zaman Romania

“Pe cei care spionează pentru Erdogan, îi vom deporta”

Deputatul Partidului Ecologist și Purtătorul de cuvânt al securității din Austria, Peter Pilz: “Curtea de Apel a început investigarea. Persoanele care au spionat pentru Erdogan, ori le deportăm ori le aducem în fața instanței. O să blocăm intenția de instabilitate declanşată de Erdogan prin spionii lui.”

Purtătorul de cuvânt al securității din Austria, Pilz, a precizat că starea de iritare pe care cetățenii turci o trăiesc în Austria, a ajuns la un nivel amenințător. Conform unui articol publicat în în ziarul Cumhuriyet, Pilz a declarat următoarele: ,,Odată cu investigarea începută de Curtea de Apel, persoanele care au săvărșit acțiuni de spionaj pentru AKP(Partidul lui Erdogan), ori le deportăm, ori le chemăm în fața instanței. O să prevenim intenția lui Erdogan de a declanşa instabilitate prin acţiunile spionilor săi. Pe cetățenii turci din Austria, o să-i scăpăm de presiunea lui Erdogan și de presiunile exercitate de trimitere a turcilor înapoi, în Turcia.Aceste presiuni sunt exercitate de partidul extremist de dreapta Partidul de Libertate (FPO). O să vedem cine este mai puternic, statul de drept sau dictatura lui Erdogan.” Peter Pilz a precizat că AKP a săvârșit acțiuni de spionare în Austria, la fel ca în Germania.

Conform codului penal 256 din Austria, acest fapt se pedepsește cu până la trei ani închisoare. În legătură cu aceasta Pilz a declarat următoarele: ,,Erdogan săvârșește aceste acțiuni de spionaj prin Asociația Turcilor din afara Țării, Serviciul Secret de Informații (MİT) și Diyanet (DIB). Ambasadele statului turc din afara țării împreună cu reprezentanții MİT și consilierii Diyanetului, se folosesc de Uniunea Democrată a Turcilor Europeni UETD, MÜSİAD, Uniunea Islamo-Turcă din Austria ATIB, Populația Islamică din Austria și de cele 65 de moschei, în scopul unor acțiuni de spionaj îndreptate împotriva statului austriac. Persoanele care sunt cetățeni ai statului austriac sau nu, persoane care sunt sau nu opozanți lui Erdogan, persoane care nu au săvârșit nici o infracțiune, sunt spionate și arestate în momentul în care ies din Turcia. Aceste acțiuni săvârșite de cetățenii turci care trăiesc în Austria și au legături cu statul turc, îi irită pe cetățenii cu dublă cetățenie. De exemplu, magazinele și firmele care aparțin etnicilor kurzi sunt atacate de cetățeni turci fanatici ai lui Erdogan, iar persoanele care sunt declarate opozanți ai lui Erdogan sunt amenințate. Nu putem să tolerăm așa ceva.”