luni, martie 20, 2023

PAS susţine că „Dodon şi Plahotniuc au pus la cale reţinerea abuzivă” a celor şase cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului Orizont

Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de către Maia Sandu, a emis un comunicat de presă prin care susţine că reţinerea celor şase cetăţeni turci care activează la Liceul Orizont s-ar fi făcut l-a comanda lui Igor Dodon şi a lui Vlad Plahotniuc. Potrivit formaţiunii, acest lucru are loc în condiţiile în care „preşedintele autoritar al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, continuă persecuţia adversarilor săi politici în toată lumea”.

„Este inadmisibil că statul Republica Moldova a decis, în schimbul banilor pentru reconstrucţia clădirii preşedintelui şi alte favoruri, să calce în picioare drepturile omului şi libertatea individuală. Este încă o dovadă a colapsului statului de drept în Republica Moldova şi a regimului autoritar, anti-european creat de Plahotniuc şi Dodon”, se arată în comunicatul de presă al PAS.

PAS cere „eliberarea necondiţionată a persoanelor reţinute abuziv”.

„Totodată, solicităm implicarea instituţiilor internaţionale şi a ambasadelor acreditate în acest caz”, se mai menţionează în document.

Amintim că şase angajaţi ai Licerului moldo-turc Orizont, printre care directorul filialei Durleşti, au fost reţinuţi de ofiţerii SIS în dimineaţa de joi, 6 septembrie, şi duşi într-o direcţie necunoscută.

Reprezentanţii SIS au precizat că vor veni mai târziu cu detalii pe acest subiect.


Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...

Caz unic în Europa: Universitățile turcești fără autonomie. Erdogan deține controlul deplin asupra rectorilor

Potrivit raportului, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan deține controlul deplin asupra numirii rectorilor universităților. Anterior, președintele trebuia să numească o persoană din trei candidați care au fost aleși de personalul universitar și de Consiliul de Învățământ Superior al Turciei (YÖK).

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...