Zaman Romania

Opoziția a decis! Cine îl înfruntă pe Erdogan la alegerile din 2023?


Alianța Națională din opoziția Turciei a anunțat, pe 6 martie, că liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, va fi candidatul comun pentru viitoarele alegeri prezidențiale.

Vorbind după întâlnire celor șase partide, liderul partidului Fericirii (SP), Temel Karamollaoğlu a anunțat candidatura lui Kılıçdaroğlu.

„Consider că este o datorie să anunțăm decizia pe care am luat-o în urma acestor întâlniri. Am decis că Kemal Kılıçdaroğlu va fi candidatul nostru la președinție”, spune politicianul.

Apoi Kılıçdaroğlu a luat cuvântul și a spus „Ne-am propus să aducem toate culorile Turciei laolaltă pe aceeași masă, unde niciun copil nu se culcă flămând. Cel mai mare obiectiv al nostru este să ducem Turcia către zile fructuoase, pașnice și vesele.”

Kılıçdaroğlu, în vârstă de 75 de ani, a anunțat că ceilalți cinci lideri ai alianței vor deveni vicepreședinți.

„În calitate de Alianță Națională, vom conduce Turcia prin consultare și consens. În calitate de președinți ai partidelor politice din alianță, am convenit asupra unei foi de parcurs pentru schimbarea sistemului actual în sistemul parlamentar consolidat. Am încheiat 11 clauze”, afirmă Kılıçdaroğlu.

„Ușa Alianței Națiunilor este deschisă tuturor celor care împărtășesc visul unei Turcie comune. Salutăm cei 85 de milioane de oameni din toată inima, indiferent de credință, gândire, ideologie sau identitate. Astăzi comemorăm o lună de la dezastrul cutremurului. Cerem mila lui Dumnezeu pentru cetățenii noștri pierduți”, spune politicianul în închidere.

Alegerile prezidențiale și parlamentare sunt așteptate să aibă loc pe 14 mai. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a anunțat anterior că va candida pentru a treia oară pentru această funcție.