sâmbătă, aprilie 1, 2023

Opinii britanice avizate despre viaţa financiară din România

România are multe servicii financiare interesante, are creativitate și tineri cu multă energie și poate deveni astfel un adevărat centru financiar regional în această parte a Europei, a declarat, vineri, Andrew Parmley, Lord Mayor of London, ambasador al serviciilor financiare britanice, într-un interviu acordat AGERPRES. Potrivit acestuia, mediul de afaceri va trece cu bine peste momentul ieșirii din Uniunea Europeană a Marii Britanii.

Cu toate acestea, companiile din cadrul serviciilor financiare vor avea nevoie de mai mult de doi ani, așa cum prevede articolul 50 din Tratatul de aderare, pentru a se obișnui cu noua situație. Andrew Parmley afirmă că, după Brexit, chiar dacă UE va pierde un membru și un contribuabil important, Londra va rămâne centrul financiar al Europei.

În ceea ce privește schimbările radicale din sistemul fiscal românesc, anunțate joi de membrii noului Guvern de la București, ambasadorul City of London speră că acestea vor fi urmate de o perioadă lungă de stabilitate și consecvență, care să încurajeze companiile străine să investească în România.

Lord Mayor of London a vizitat România cu scopul de a întări relațiile comerciale dintre City of London, principalul centru financiar al lumii, și București, un spațiu în care industriile bancare, de consultanță juridică și de servicii financiare sunt în continuă dezvoltare.

„Am văzut foarte multe servicii financiare interesante și am văzut multă creativitate și energie, cu precădere în zona pieței emergente de tehnologice financiară. Tinerii au multe idei grozave și, desigur, pot ajunge pe o anumită scară în România. Dar, dacă au o idee foarte bună și vor să o extindă la nivel global, vor avea nevoie de mijloace de finanțare suplimentare, iar aici Londra poate oferi un ajutor masiv. Avem lichiditatea necesară care poate ajuta antreprenorii să-și extindă afacerea la nivel global. „Cred că secretul constă în încheierea de parteneriate, iar aici Marea Britanie poate ajuta foarte mult. Unul dintre colegii mei spune mereu: „Dacă ai o persoană aici care se îngrijorează legat de o problemă, iar în Londra avem 50 de oameni care își fac griji legat de aceeași problemă, de ce nu luați legătura cu noi și vom împărți problema și soluția împreună”. A declarat Andrew Parmley, Lord Mayor of London.

27 martie, ultima zi în care se poate depune candidatura. Un faimos actor vrea să fie deputat

27 martie este ultima zi în care candidații vor fi desemnați de alegătorii care încearcă să adune 100 de mii de semnături,...

190 de miliarde de vânzări către străini: Cumpărarea unei case în Turcia a devenit un vis pentru cetățeni

Deputatul CHP İzmir, Özcan Purçu a înaintat o întrebare către Ministeru Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice cu privire la vânzarea de locuințe către străini.

Alegerile din Turcia sunt mai vulnerabile decât cele din Zimbabwe și Pakistan

Potrivit noului index al Freedom House, care își propune să investigheze relația dintre platformele digitale și integritatea alegerilor, Turcia este una dintre mai vulnerabile țările din lume.

Erdogan a promis creștere a salariului minim în iulie. Prețurile la gaz și curent vor scădea

Turcia a majorat salariul minim cu aproximativ 54,66% la 8.506 lire (444 dolari) în prima lună a anului 2023. În iulie 2022, salariul minim a crescut cu 30% pentru a doua oară în 2022, în fața inflației ridicate.

Turcii nu l-au ascultat pe Erdogan! Rata fertilității a scăzut cel mai mult din Europa

În ultimii 20 de ani, s-a înregistrat o creștere cu 7% a ratei totale de fertilitate în Europa, țara cu cea mai mare rată totală de fertilitate din Europa în 2021 a fost Franța cu 1,84.

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.

Salvator din Craiova povestește despre experiența din Hatay: „Am văzut imagini de nedescris.”

O echipă formată din opt oameni şi şase câini din Dolj, a participat la salvarea victimelor cutremurului din Hatay, Turcia, la scurt...