vineri, noiembrie 15, 2024

Olimpiada Balcanică la Matematică: România a câştigat 6 medalii

Echipa României câştigat la Olimpiada Balcanică la Matematică (BMO) o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz, conform unui comunicat al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. Această competiţie a avut loc în perioada 2- 7 mai, în Macedonia şi au participat echipe din 20 de ţări. Acum elevii se pregătesc pentru Olimpiada Internaţională la Matematică.

balkan

Scopul Olimpiadei Balcanice de Matematică (BMO) este de încuraja relaţiile de prietenie între elevii şi profesorii din ţările participante, de a stimula şi dezvolta elevii talentaţi la matematică şi de a crea oportunităţi în vedea schimbului de informaţii cu privire la programele şcolare şi practicile din ţările membre.

BMO este o competiţie anuală la care participă elevi de liceu, cu vârsta până în douăzeci de ani. Anul acesta, pe lista ţărilor participante s-au numărat Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei A, Grecia, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia şi Turcia care sunt membre, dar şi echipe din ţări invitate precum Arabia Saudită, Azerbaijan, Italia, Kazakhstan, Kârgâzstan, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei B, Turkmenistan, Marea Britanie şi Qatar.

Elevii se pregătesc pentru Olimpiada Internaţională de Matematică Anul acesta, aurul a fost obţinut de Ciprian- Mircea Bonciocat, elev la Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” din Bucureşti, cele 2 medalii de argint au fost câştigate de Mihnea- Gabriel Doica (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Dragoş Manea (Colegiul Naţional ”Andrei Saguna” din Braşov), iar bronzul le-a revenit lui Theodor- Mihai Iliant (Colegiul Naţonal ”Mircea cel Bătrân” din Constanţă), Mihnea- Andrei Ochian (Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” din Bucureşti) şi lui Antonie Ciocan (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti). Competiţa presupune rezolvarea de către fiecare participant, a patru probleme de geometrie, teoria numerelor, combinatorică şi algebră, în cel mult patru ore şi treizeci de minute. Pe lângă scopul sus menţionat al competiţiei, BMO contribuie şi la pregătirea elevilor pentru Olimpiada Internaţională de Matematică care va avea loc în perioada 12- 24 iulie, în Brazilia, mai exact în Rio de Janeiro. Societatea de Ştiinţe Matematice din România este una dintre cele mai vechi organizaţii profesionale din România şi una din cele mai vechi societăţi de matematică din Europa. Aceasta a fost iniţiatoarea primei Olimpiade Naţionale de Matematică în anul 1950 şi a primei Olimpiade Internaţionale de Matematică în anul 1959.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.