Un total de 3.000 de ofițeri de poliție care au fost demiși prin decrete de urgență în urma puciului din 2016 nu li s-a permis să revină la serviciul, deși au fost reintegrați de o comisie de apel, conform Stockholm Center for Freedome.
Potrivit deputatului Partidului Democrat al Poporului (HDP), Ömer Faruk Gergerlioğlu, Comisia de investigare a procedurilor privind starea de urgență, Comisia OHAL, a reintegrat mii de ofițeri de poliție. Cu toate acestea, Ministerul de Interne nu le-a permis să revină la serviciul activ.
„Ministerul nu are autoritatea de a împiedica ofițerii să-și reia serviciul activ după ce comisia i-a repus în funcție. Aceasta este o mai mare dovadă că nu există justiție sau stat de drept în această țară.” a spus Gergerlioğlu.
În urma puciului eșuat din 15 iulie 2016, guvernul turc a declarat stare de urgență și a efectuat o epurare masivă a instituțiilor statului. Peste 130.000 de funcționari publici, inclusiv 4.156 de judecători și procurori, precum și 29.444 de membri ai forțelor armate, au fost înlăturați sumar din locurile de muncă pentru presupusa apartenență sau relații cu „organizații teroriste”.
Comisia OHAL a fost înființată ca organism de apel, sub presiunea Consiliului Europei, pentru a scuti Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de un volum uriaș de muncă provenit de la zeci de mii de solicitanți turci.
Potrivit criticilor, rolul comisiei este pur și simplu de a amâna sau de a preveni eventualele decizii ale CEDO împotriva Turciei. Comisia este, de asemenea, acuzată de părtinire, deoarece este condusă de fostul subsecretar adjunct al Ministerului Justiției, Selahaddin Menteș, care l-a susținut în mod deschis președintele Recep Tayyip Erdoğan.
La 28 octombrie 2021, comisia luase decizii cu privire la 118.415 dintr-un total de 126.758 cereri. S-a pronuntat în favoarea reclamanților doar în 15.050 dintre cazuri.
În raportul său Turcia 2020, Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorări serioase cu privire la capacitatea Comisiei OHAL de a oferi o cale de atac eficientă împotriva concedierilor. Raportul a criticat procedurile îndelungate de revizuire și a subliniat că reclamanții nu dispuneau de mijloace adecvate de apărare, întrucât comisia nu ține audieri. Comisia Europeană a mai spus că Comisia OHAL nu are criterii suficient de individualizate pentru a evalua cererile.