Zaman Romania

O turcoaică, primul academician, care predă istoria Imperiul Otoman la Vatican

Canan Fingersizoglu Aksoy este primul academician turc care predă la școala prestigioasă a Vaticanului, relatează Daily Sabah.

Aksoy va fi primul lector care va preda istoria otomană în inima papalității.

Cercetătoarea Canan Fingersizoglu Aksoy, care a lucrat mult timp în arhivele Vaticanului, a fost ales să predea un curs despre relațiile dintre papalitate și Imperiul Otoman în istoria Orientului apropiat la Institutul Pontifical Oriental.

„Cursul meu va face lumină asupra istoriei noastre comune. Acesta va învăța studenții fapte necunoscute anterior despre otomani și, pentru mine, va fi o oportunitate de a corecta eventualele erorări în studierea istoriei otomane. De asemenea, va fi o oportunitate pentru studenți de a avea o viziune imparțială asupra istoriei Turciei. De fapt, aceasta a fost cea mai mare motivație pentru mine să accept oferta de predare”, susține Aksoy.

Institutul, fondat în 1917 de Papa Benedict al XV-lea, se concentrează pe studii orientale. Cursul este primul de acest fel în curriculum și Aksoy a spus că este mândră că i se oferă postul.

Aksoy a primit anterior acces la arhivele secrete ale Vaticanului pentru cercetare și i se atribuie catalogarea și publicarea documentelor turcești din secolele al XIX-lea și al XX-lea din arhive.