vineri, noiembrie 8, 2024

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Școala Spectrum Constanța și Liceul Teoretic Internațional de Informatică Constanța a inaugurat noul campus școlar din Constanța.

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.

Murat Agce, managerul Liceului Internaţional de Informatică din Constanța.

„Prin inaugurarea acestui campus școlar suntem martori unui nou început și împreună scriem o nouă pagină în istoria învățământului preuniversitar din Constanța. Împreună cu Lumina Instituții de Învățământ s-au depus eforturi mari mulți ani la rând pentru finalizarea acestui proiect de anvergură dedicat educației prin care continuă să oferim un mediu de educație modern și să fim sursă de inspirație și motivație și de ce nu, un model pentru comunitatea din Dobrogea”, afirmă Murat Agce, managerul Liceului Internaţional de Informatică din Constanța.

Mustafa Oz, director general al Lumina Instituții de Învățământ.

„Acum 30 de ani când colegii noștri au deschis prima școală în România aveau o clasă cu 26 de elevi și un grup de profesori extrem de entuziasmați de misiunea lor educațională. Acest entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia pe care s-a ridicat Lumina Instituții de Învățământ, un grup educațional în care învață astăzi peste 5.000 de elevi pregătiți de peste 1000 de cadre didactice. Le suntem recunoscători tuturor care ne-au însoțit pe acest drum al educației.” declară director general al Lumina Instituții de Învățământ, Mustafa Oz, în discursul de deschidere.

Serdal Uteu, reprezentantul primei generații 1994-1999 al Liceului Internațional de Informatică Constanța.

„Astăzi, mă întorc cu profundă emoție și recunoștință la 30 de ani după ce am pășit prima oară în lumină. Ca parte a primei generații de elevi a acestei instituții, acest nou campus este mai mult decât o clădire. Este un simbol unei viziuni care a crescut în timp, hrănită de oameni implicați și de o dorință neobosită de a oferi calitate și excelentă în educație. Am învățat respectul pentru diversitate, integritatea și curajul de a visa.”, susține Serdal Uteu, reprezentantul primei generații 1994-1999 al Liceului Internațional de Informatică Constanța.

Cecilia Paloma Rodica, fost inspector Școlar General Constanța, primii directori Acmola Ghiuner, Barbu Octavian, Daba Constatin, Tracă Ion și Curtseit Șukuran, fost consilier al managerului, dar și reprezentați ai mai multor instituții din județul Constanța au urcat pe scenă pentru a tăia panglica.

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

Turcia: Proteste după ce 4 primari pro-kurzi au fost reținuți: „Atac major la adresa dreptului poporului kurd de a vota și de a fi...

Anunțul Ministerului de Interne privind înlăturarea din funcțiile lor a trei primari, reprezentând orașele Mardin și Batman, precum și Halfeti, un district din provincia Şanlıurfa și înlocuirea lor cu oficiali guvernamentali a stârnit proteste luni.

Testamentul clericului Fethullah Gülen dezvăluie donația de drepturi de autor

Potrivit unui anunț făcut de site-ul Herkul, fundația „Cascade Trust” deține autoritate asupra redevențelor din cărțile clericului.

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).