vineri, noiembrie 15, 2024

Mircea Lucescu, demis oficial de la naționala Turciei..

Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încetarea raporturilor contractuale cu selecţionerul Mircea Lucescu, de comun acord cu acesta.

“Îi mulţumim lui Mircea Lucescu”, notează tff.org, care menţionează că Lucescu a avut astăzi o întrevedere cu membrii Consiliului de Conducere al federaţiei, în urma căreia cele două părţi au luat decizia de a se despărţi. “Federaţia Turcă de Fotbal îi mulţumeşte lui Mircea Lucescu pentru activitatea depusă în sprijinul fotbalului turc şi pentru interesul pe care l-a arătat în privinţa tinerilor jucători pentru formarea unei echipe de viitor şi îi urăm success în carieră”, se arată pe site-ul tff.org.

Mircea Lucescu a declarat că se desparte de echipa naţională pentru a deschide calea unui nou antrenor, în perspectiva preliminariilor Campionatului European. “Consider că am încheiat activitatea pe care o începusem cu scopul înnoirii şi întineririi lotului echipei naţionale a Turciei. Am luat această decizie (n.r. – a despărţirii) de comun acord, înainte de preliminariile Campionatului European din 2020, pentru a deschide calea noului antrenor. Le mulţumesc preşedintelui Yildirim Demiroren şi membrilor Consiliului de Conducere pentru că au crezut în mine şi m-au susţinut. Îi mulţumesc şi echipei mele pentru că m-a ajutat. Turcia va avea întotdeauna un loc special în inima mea”, a afirmat el.

Sâmbătă, presa turcă a scris că tehnicianul echipei Beşiktaş, Şenol Guneş, a ajuns la un acord pentru preluarea conducerii naţionalei Turciei. Guneş a declarat apoi că ar vrea să revină la echipa naţională, însă după ce îşi va încheia contractul cu Beşiktaş, în această vară.

Mircea Lucescu se afla din 2017 la conducerea reprezentativei Turciei. De atunci, echipa Turciei a înregistrat patru victorii, şase remize şi şapte înfrângeri.

 

 

 

 

 

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.