luni, mai 18, 2026

Ministrul de externe luxemburghez acuză Turcia că foloseşte metode de represiune naziste

Ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn, a declarat luni că tratamentul aplicat de guvernul turc funcţionarilor demişi îi aminteşte de metodele folosite de nazişti în anii 1930-1940 şi că, mai devreme sau mai târziu, Uniunea Europeană va trebui să răspundă cu sancţiuni.

Mai mult de 110.000 de civili, militari, academicieni și jurnaliști din Turcia au fost arestaţi, suspendaţi sau demişi în urma puciului eşuat din luna iulie. Numele celor destituiţi au fost publicate în jurnalul oficial al guvernului, ceea ce le reduce considerabil şansele de a mai fi angajaţi. În plus, unora dintre ei le-au fost anulate paşapoartele. Ministrul luxemburghez a susținut chiar că unora le-au fost retrase diplomele universitare, fiind astfel în imposibilitatea de a asigura traiul zilnic al familiilor lor.

”Ca să o spunem fățiș, acestea sunt metode care au fost folosite în timpul epocii naziste şi sunt o evoluţie cu adevărat oribilă pe care Uniunea Europeană pur şi simplu nu o poate accepta”, a declarat Asselborn, la postul german de radio Deutschlandfunk, potrivit Deutsche Welle.

Ministrul luxemburghez a sugerat impunerea de sancţiuni economice împotriva guvenului turc, argumetând că economia acesteia depinde foarte mult de investițiile străine ce provin din blocul comunitar. ”La un anumit moment dat, nu vom avea o altă alegere decât să aplicăm sancţiuni pentru a contracara situaţia intolerabilă în materie de drepturi ale omului”, a declarat Asselborn.

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...