marți, mai 19, 2026

Ministrul de externe al Austriei pledează pentru oprirea negocierilor de aderare a Turciei la UE

Ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz, a pledat luni încă odată, după referendumul constituțional din Turcia, încheiat cu un rezultat strâns în favoarea extinderii prerogativelor prezidențiale ale lui Recep Tayyip Erdogan, pentru stoparea negocierilor de aderare a Ankarei la Uniunea Europeană, transmite AFP.

‘După referendumul din Turcia, nu putem să revenim pur și simplu la rutina obișnuită. Trebuie, în sfârșit, să dăm dovadă de onestitate în ce privește relațiile Turcia-UE’, a scris Kurz într-o postare pe Twitter.

‘Trebuie să oprim negocierile de aderare la UE și să lucrăm, în schimb, la instituirea unui acord de vecinătate cu Turcia’, a adăugat ministrul austriac. Duminică, el estimase că rezultatul referendumului oferă imaginea unei ‘țări divizate’.

Sebastian Kurz a cerut deja în mai multe rânduri oprirea negocierilor de aderare a Turciei la blocul comunitar, aflate de câțiva ani într-un punct mort.

Relațiile între UE și Turcia s-au degradat considerabil în ultima linie dreaptă a campaniei pentru referendum, Erdogan acuzând unele state europene de ‘practici naziste’.

Uniunea Europeană a reacționat la rezultatul referendumului de pe 16 aprilie cerând Turciei să caute ‘un consens național’.

Potrivit președintelui Erdogan, candidatura Turciei la UE ar urma să fie ‘pusă în discuție’ după referendum. (AGERPRES)

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...